A fi sclavul alcoolului înseamnă a trăi o viaţă infernală. Sunt zdruncinate toate relaţiile emoţionale şi sociale. Alcoolul distruge încet trupul şi sufletul, sentimentele şi emoţiile, şi generează o detaşare de lumea exterioară.
Alcoolismul nu este o boală a bărbaţilor, în ghearele lui cad uneori şi femeile. Este şi cazul Adrianei. Cu tenacitate, a reuşit să iasă învingătoare din lupta cu alcoolismul. Iată povestea:
“Eram tipica băutoare moderată şi, nu ştiu din ce motive, am început să beau excesiv. S-a întâmplat când aveam 48 de ani. Îmi plăcea să beau, alcoolul îmi dădea energie. Dar, ca orice drog, dă dependenţă şi pentru a obţine acelaşi efect trebuia să cresc dozele.
Nu aveam o viaţă de gospodină disperată ţintuită în casă. Lucram part-time într-o birou de arhitectură, împreună cu soţul meu. Eram implicată şi în diverse activităţi sociale. Cu toate acestea sufeream de sindromul cuibului gol, copiii îşi luaseră zborul şi soţul meu era mereu ocupat cu diferite activităţi.M-am trezit dintr-odată singură.
La început, beam un pahar de vin în timpul cinei, apoi şi câte o bere după-amiaza şi un coniac după cină, pentru digestie. Încet, încet, am crescut cantitatea de alcool, beam mereu acasă şi pe ascuns. Dimineaţa, imediat ce mă trezeam aveam nevoie de carburant. Eram agitată, îmi tremurau mâinile şi trebuia să beau din necesitate.
Organismul meu, din nefericire, tolera alcoolul destul de bine, n-am fost beată niciodată. Sănătatea mea se deteriora şi medicul de familie mi-a prescris mai multe analize ale sângelui. În faţa evidenţei am negat totul.
Într-o după-amiază, am făcut o criză depresivă puternică, aproape de sinucidere. Doream să mor împreună cu câinii mei, pentru că erau singurele fiinţe care depindeau încă de mine.
Mi-a fost prescris un tratament antidepresiv, dar continuam să beau şi medicamentele nu aveau efect. În acel moment, copiii şi soţul meu au întors casa pe dos găsind sticle de vin şi bere până şi în cutiile de pantofi. Eu negam, nu erau ale mele.
Convieţuirea mea cu alcoolismul a durat 2 ani. Medicul mi-a recomandat consiliere psihologică împreună cu familia şi mi-a făcut cunoştinţă cu o doamnă care trăia aceeaşi dramă. Sub presiunea familiei am acceptat. Dacă îi ai alături pe cei dragi, şansele de a învinge în lupta cu alcoolul sunt foarte mari.
Aşa am intrat într-un grup de suport. Aici, fiecare vorbeşte liber despre sine şi se simte înţeles, pentru că ceilalţi trăiesc aceeaşi experienţă. Toţi se străduiesc să se menţină în abstinenţă. Este o continuă confruntare de idei, dar se manifestă şi solidaritatea, apropierea între oameni. Atunci când cineva are o recădere, se simte rău, este susţinut de ceilalţi.
Eu, în scurt timp, voi sărbători 10 ani de când nu m-am atins de alcool”.
Povestea Adrianei nu este singulară, probabil sunt femei care se regăsesc în ea. Importante sunt depăşirea fazei de negare a evidenţei şi acceptarea ajutorului specializat.
Centrul pentru tratarea dependentelor – Victorem, Organizaţie non-guvernamentală (ONG).
Centru pentru tratarea dependențelor: alcool, droguri, jocuri de noroc, fumat etc.
Strada George Enescu, 12, Constanța. Sună: 0770 378 029.
Mangalia News, Joi, 01.02.2018.
Buna seara ,cat timp dureaza terapia si pretul ? Multumesc