NEBUNUL ORAŞULUI…
… se revoltă
când timpul îi fură din porţia personală
acel galben crud
urmărit de corbii propriului neant
fiecare oraş are nebunul său fericit
care îi scaldă vrăbiile, înnecându-le
în lacuri de cuvinte primejdioase
dând preţ ridicat neliniştilor noastre
pe taraba din faţă
amiaza îşi etalează îngăduinţa
ca pe un mănunchi de flori nemuritoare
vocea de soprană a dimineţii
îşi ridică între maluri senine casa de trestie
peste care trece barza
pe care nebunul oraşului a alungat-o din sine
după ce i-a rupt aripa
primul popas îi va aduce satisfacţii puţine
şi clipitul des al oarbelor ninsori
acum şade pe banca din parc
mângâind părul ca de fecioară al lunii
atât de lung încât inima nu-i dă de capăt
nu-i împodobeşte bradul
cât timp nisipul mai străluceşte sub unghii
iar vara aruncă în urmă senzaţii în floare
din strălucirea cărora fiecare rupe câte o petală
până când frumuseţea îşi va termina răbdarea
răzvrătind o umbră.
2015, din volumul “Graniţele încumetării”.
Poem inspirat de Săndel, “nebunul oraşului”, căruia îi plăcea să atingă, să mângâie părul tinerelor doamne.
Săndel a decedat ieri, 2 decembrie 2017. Dumnezeu să-i primească sufletul nevinovat, în Împărăţia Sa!
Ana Ardeleanu, 3 decembrie, la 07:17, Mangalia.
