Un tânăr din Mangalia a condus drogat și a pierdut controlul direcției de mers, în zona localității 23 August!

0
1889

REPLICA: Un tânăr din Mangalia s-a ales cu dosar penal după ce a condus în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-un șanț. Mai exact, la data de 18.09.2017, orele 15.52, polițiștii din cadrul Secției 5 Rurale Mangalia l-au depistat pe David Mihai C., în vârstă de 19 ani, din municipiul Mangalia, care a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Constanța, către Mangalia, fiind sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv. Ajungând în zona localității 23 August a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-un șanț, fără a fi rănit. La sosirea oamenilor legii, a recunoscut că ”a fumat”. În cauză a fost întocmit dosar penal.

L.C. replicaonline.ro, 19.09.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply