FOTO VIDEO Descoperiri arheologice uimitoare în Sarmizegetusa Regia: ruinele unei clădiri misterioase şi o alee antică de lux, scoase la iveală

0
848

Arheologii au scos la lumină o alee antică, ramificaţie a celebrului drum pavat din Sarmizegetusa Regia şi un construcţie misterioasă, ridicată deasupra templelor dacilor, despre a cărei existenţă nu s-a ştiut până în prezent.

Descoperiri importante înregistrate în urma cercetărilor arheologice care au loc la Sarmizegetusa Regia au fost făcute publice, sâmbătă, de Ziua Porţilor Deschise. O ramificaţie a drumului antic pavat, construită în vremea dacilor, despre a cărei existenţă se cunoştea, dar ea nu a fost cercetată până în prezent, a fost scoasă la lumină, alături de ruinele unui edificiu necunoscut până în prezent. Cele două vestigii din fosta capitală a Daciei sunt considerate extrem de importante.

„În acest an am avut o campanie mai lungă, care se va încheia la sfârşitul lunii septembrie. Am început săpăturile pe Terasa a IX-a, deasupra zonei sacre, care s-a soldat cu descoperirea unor monumente interesante. Este vorba în primul rând de reidentificarea unei alei pavate de care se ştia încă din 1989, şi noi am continuat cercetarea ei, rezultatele cercetărilor fiind promiţătoare. De asemenea, am găsit fundaţiile unui edificiu din piatră, căruia în anii următori o să reuşim să îi precizăm planul, în condiţiile în care suntem doar la început în cercetarea lui. Materialul arheologic este pe măsură, este divers şi destul de bogat: ceramică pictată, vârfuri de săgeţi, o daltă, o fibulă şi alte obiecte”, a declarat, pentru adevarul.ro, prof. univ. Dr. Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic.

Citeste mai mult: adev.ro/ow0xfr


 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply