A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi, chiar nu s-ar povesti. A fost odata o Tînara Domnita, vrednica, puternica si frumoasa, dar abatuta. Soarta nu fu prea afectuoasa cu ea, ceea ce facu din ea un înger cu o aripa rupta.
Viata a trecut peste ea, multi zmei încercînd sa cucereasca inima Tinerei Domnite. Unii reusira, dar o facura miseleste, nevrednic de niste zmei ce se dau Zmei.
Între timp, într-un alt colt al împaratiei, o Faptura fara nume, dar cu o inima mare, îsi traia alene viata. Iubea, citea, cînta, scria, visa si iar iubea. Dar, pentru ca fiecare locatar al împaratiei avea o datorie si anume sa se iubeasca pe sine mai presus de orice, Faptura, din neatentie si încapatînare isi scrinti glezna si cazu in genunchi. Se ridica si-si promise ca nu se va mai risipi în cele patru zari, ci se va privi în suflet de fiecare data cînd va pasi gresit. Zis si facut.
La un moment dat, a aparut un print în viata Tinerei Domnite, calare pe un val de mare, cucerindu-i reduta. Parea ca aripa Tinerei Domnite se vindeca. Facura nunta, se veselira, isi declarara iubire vesnica.
Timpul trecu (ca ce alta treaba are) si Faptura se îndragosti. Minune! O Bucata de Suflet, cu rani multe, dar frumos tare, ratacea prin asfintituri. Se gasira la poarta locului de unde ravasele soseau sau plecau si fu de ajuns o singura privire ca Faptura si Bucata de Suflet sa vibreze la unison. De atunci, fac plimbari, unele lungi, altele nu. Faptura îsi simtea zi dupa zi fluturii zburdînd liberi, din ce în ce mai multi si mai colorati. Iubea. Iubea nespus.
Îi marturisi Bucatii de Suflet ca o iubeste asa… într-un fel nesperat, dar binecuvîntat. Bucata de Suflet se duse acasa, nestiind ce sa faca cu iubirea ce tocmai descalecase. Statu ce statu pe gînduri, privind pe fereastra. Azi asa, mîine asa, coama calului se ițea, dînd tîrcoale în fiecare zi, avînd în șa Faptura. Aceasta îi parea din ce în ce mai frumoasa, probabil si pentru ca îsi purta cu mîndrie inima la vedere, rosie si mare.
O seara fu de ajuns si toate simturile i-au fost stîrnite…, toate… Se privi în oglinda si zari în piept o pata rosie. Dumnezeule, ce sa fie? Se linisti cînd îsi privi ochii. Ei îi spuneau: de azi, inima ta are culoare. Apoi închise ochii si îsi vazu inima vesela, topaind, plina de viata si speranta.
La miez de noapte îi trimise Fapturii mesaj: ma las prada betiei. Iubeste-ma! Mesajul ajunse. Faptura lipi bucata de hîrtie de buzele umede si o lasa acolo pret de un minut. Grozava este viata!
Într-o dimineata, iesind la plimbare, Faptura o zari pe Tînara Domnita pe vîrful unui munte, trista, abatuta, cautindu-si inima. Faptura recunoscu aripa rupta, dintr-o poveste, o poveste veche si deschise traista în cautarea sticlutei cu ambrozie pe care o tinea bine pentru situatii deosebite. Era acolo. Faptura alerga într-un suflet, pasind pe cararile ce urcau spre vîrf. Se întîlnira, se bucurara, vorbira. Dar pentru ca Tînara Domnita înca îsi cauta inima, Faptura scoase din traista cu fir rosu sticluta cu nectar, nu pentru a-i potoli setea, ci pentru a pune un strop pe aripa rupta. Astfel zborul ar fi fost mai sigur si cautarea mai usoara. Asta se întîmpla cu mult înainte de apariția Prințului.
Asa se întîlnira din nou. Faptura scoase sticluta nelipsita din traista si o întinse pentru ca Tînara Domnita sa-si potoleasca setea. Tînara Domnita avu un moment de ezitare, apoi ceva o facu sa se sperie, aducîndu-si aminte de ultimul dintre zmei care o ademenise cîndva, cîntîndu-i un cîntec, apoi sfredelindu-i pieptul îi smulse inima. Refuza nectarul. Faptura trista si neîntelegînd, baga sticluta la loc si ridicînd ochii, o privi pe Tînara Domnita urîndu-i zbor lin. Pret de cîteva clipe Faptura amuti iar apoi pleca.
A doua zi, împaratia vuia. Tînara Domnita spusese tuturor ca cineva încercase sa o omoare, prefacîndu-se generos si oferindu-i o licoare. Nu bau din ea, dar era convinsa ca pe fundul sticlei sedea moartea. Locuitorii împaratiei dadura crezare Tinerei Domnite, blamînd intentia celui pretins generos. Nimeni nu stia cine era, dar toti erau siguri ca acolo unde stateau picioarele trebuia sa stea si capul ”generosului”.
Mesajul ajunse si la urechile Fapturii. Aceasta realiza ca se afla într-o situatie uluitoare. Ar fi plîns. Ar fi strigat, dar ce folos? Nu-si putea explica de unde confuzia aceasta capitala. De ce Tînara Domnita crezu ca Faptura si-ar dori ca vîntul sa nu–i mai adie pe la tîmple, respiratia sa nu-i mai miroasa a iasomie, inima sa nu-i mai bata? Se aseza pe un scaun, cu capul plecat si ochii atintiti pe focul din soba. Cauta. Cauta raspunsuri. Era inutil. Stia. Apoi, inima îi statu pentru trei secunde. ”A aflat sigur si Bucata de suflet. Offf, ce va crede? Oare va crede? ”
Si, din acel moment, fiecare secunda se transforma în cutit bine ascuțit.
”Sper ca Bucata de Suflet sa simta ca nu este adevarat…ooo, Doamne!”.
Dar, speranta se dovedi îndrazneata. Bucata de suflet aflase si nu-si mai deschisese fereastra asa cum facea în fiecare dimineata.
Si totusi, Faptura stia ce poarta sub haine. Iubirea e Rai.
Ei bine, Bucată de Suflet, sa nu uiti niciodata: Iubirea e buna si rabdatoare. Iubirea e divina. Nu-i da drumul!
Nota autorului: Priviti-va în suflet, indiferent de timbrul vocilor exterioare.
Gabriela Apostu, Mangalia, august 2017.
Mangalia News, Duminică, 20 august 2017.
