Zilele trecute s-au împlinit 100 de ani de la luptele eroice ale armatei române de la Mărăşeşti. Cu paşi repezi ne îndreptăm şi spre centenarul Marii Uniri. Aşa cum era firesc, în spaţiul public se organizează ceremonii şi dezbateri. De cele mai multe ori, în discuţie sunt aduse momentele de rezistenţă armată din judeţul Vrancea sau momentul Unirii de la Alba Iulia. Însă Primul Război Mondial s-a desfăşurat şi pe teritoriul Dobrogei.
Ce s-a întâmplat în acest ţinut dintre Dunăre şi Mare, ce lupte s-au dat aici, ce s-a ales de populaţia şi bunurile ei în anii de grea ocupaţie germano-bulgară – încercăm să aflăm de la cercetătorul ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, joi, 17 august, de la ora 13.00, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
Aşteptăm întrebările dumneavoastră adresate prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa [email protected].
Realizator: Adrian CÂRLESCU.
Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.Aş dori, înainte de a intra în tema discuţiei, să fac câteva precizări referitoare la preocupările mele legate de istoria Dobrogei, din timpul Primului Război Mondial. În primul rând, subliniez faptul că după terminarea celor cinci ani de facultate în domeniul istoriei, mi-am susţinut lucrarea de licenţă în care am abordat o temă referitoare la activitatea politică, în judeţul Constanţa, în perioada interbelică. Lucrând timp de peste trei ani la această temă, a fost firesc să studiez cu mare atenţie şi istoria Dobrogei, de la revenirea ei la statul modern român (1878) şi până la sfârşitul Primului Război Mondial (1918).
La Muzeul Callatis, unde lucrez de aproape două decenii, am organizat, de-a lungul timpului, numeroase simpozioane şi lecţii deschise cu elevii instituţiilor de învăţământ din Mangalia şi din judeţul Constanţa, unde am prezentat faptele de arme ale ostaşilor români de pe frontul dobrogean, din timpul Primului Război Mondial. Un exemplu este şi simpozionul intitulat „Eroismul dobrogenilor în campania militară din toamna anului 1916”, desfăşurat la Muzeul Callatis în ziua de 16 octombrie 2009, eveniment mediatizat şi de ziarul Ziua de Constanţa.
În zilele de 13-15 iunie 2014, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, am participat la Conferinţa Internaţională „The Centenary of the Great War”, desfăşurată la Buşteni, unde am susţinut comunicarea: „Comitagiii şi Cominternul în Dobrogea, în preajma Primului Război Mondial”.
De mai mulţi ani fac parte din Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Mangalia, iar în urmă cu câteva luni am fost ales preşedintele acesteia. În cadrul asociaţiei am organizat mai multe activităţi de comemorare a ostaşilor români care şi-au dat viaţa pentru independenţa, unitatea naţională şi libertatea românilor. La una dintre conferinţele organizate, am susţinut comunicarea: „Operaţiunile militare şi abuzurile armatelor străine în Dobrogea, în timpul Primului Război Mondial”.
Această comunicare, mult mai elaborată din punct de vedere ştiinţific, am prezentat-o şi în ziua de 19 mai 2016, la Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „100 de ani de la intrarea României în primul război mondial (1916)”, organizată de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti. Ulterior, această comunicare a fost publicată în Revista Ştiinţifică a Universităţii Dimitrie Cantemir.
Tot în cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” am susţinut comunicarea intitulată: „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. 100 de ani de la sacrificiul suprem al ostaşilor români”, cu prilejul simpozionului „Centenarul participării României la Războiul pentru Reîntregirea Neamului (1916 – 1918)”, organizat în ziua de 22 iulie 2017, la Clubul Nautic din Mangalia. Această comunicare va fi publicată, în câteva zile, şi în revista de cultură „Datina”, editată cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.
De asemenea, de fiecare dată când am participat la manifestările prilejuite de Zilele oraşului Dobrici (Bazargic) la depunerile de coroane de flori, la mormintele ostaşilor care-şi dorm somnul de veci în cimitirul oraşului, mi-am pregătit discursuri în care am evocat faptele de arme, vitejia şi sacrificiul suprem al eroilor români din Primul Război Mondial.
Aşadar, preocupările mele ştiinţifice, din ultimele două decenii, s-au axat şi pe evenimentele petrecute în perioada Primului Război Mondial.
Întrebările redacţiei:
1.Domnule Colesniuc, interesul nostru general este să aflăm ce a însemnat Primul Război Mondial pentru Dobrogea. Înainte de a intra deschis în această chestiune, vă propunem o abordare a contextului general al Dobrogei înainte de intrarea României în Primul Război Mondial. Cât de mult era integrată această provincie în viaţa economică, politică şi culturală a României?
Astăzi se împlinesc exact 101 ani de când Bulgaria a început ostilităţile pe frontul din Dobrogea – 17 august/31 august 1916. Abia după două zile, la 19 august/1 septembrie, Bulgaria a declarat război României. În noaptea care a urmat zilei de 19 august/1 septembrie, forţele Puterilor Centrale au declanşat atacul la Turtucaia.
Subliniez faptul că, în timpul Primul Război Mondial, Dobrogea a fost unul dintre principalele fronturi din Balcani. Mai mult, Dobrogea a fost prima provincie românească ocupată de Puterile Centrale şi ultima eliberată. De asemenea, nici unul dintre oraşele României nu a avut mai mult de suferit, în timpul Primului Război Mondial, decât oraşul Constanţa.
După revenirea Dobrogei la statul modern român, cele mai mari probleme au fost ridicarea economiei şi restabilirea ordinii publice. Astfel a apărut ideea regimului deosebit al Dobrogei. În primii doi ani (1878 – 1880), Dobrogea a fost administrată prin Regulamente ad-hoc.
Legea pentru organizarea Dobrogei a fost promulgată la 9 martie 1880 şi a durat până în anul 1909. Astfel, Dobrogea a avut un regim excepţional, legea fiind o replică a Constituţiei din anul 1866, motiv pentru care Mihail Kogălniceanu a numit-o „Constituţia Dobrogei”.
În privinţa proprietăţii, Legea organică din 1880 prevedea ca locuitorii care şi-au părăsit aşezările din cauza războiului, aveau la dispoziţie 3 ani să-şi revendice dreptul la proprietate. Dreptul de a cumpăra proprietăţi rurale revenea numai acelora care se aflau în Dobrogea în aprilie 1877. Pădurile, minele, lacurile, bălţile, canalele, pescăriile şi pământurile emigranţilor care nu s-au mai întors rămâneau în proprietatea statului. Astfel statul a obţinut aproximativ 750.000 hectare.
În anul 1903 a fost promulgată Legea de împroprietărire a luptătorilor din războiul de la 1877-1878. Aceştia puteau primi un loc de casă de 2.000 mp şi 8 hectare de teren agricol, la care se adăugau materiale pentru construcţia casei. În anul 1912, ofiţerilor care au participat la Războil de Independeţă, dar şi urmaşii lor, puteau cumpăra în Dobrogea pâna la 150 ha de pământ cultivabil.
Astfel, dacă până în anul 1878 populaţia Dobrogei număra puţin peste 100.000 locuitori, în anul 1913 aceasta era de peste 381.000 locuitori, iar după alipirea Cadrilaterului număra 420.000 locuitori. Dintre cei 381.000 de locuitori, peste 216.000 erau români, restul de peste 164.000 fiind: bulgari, turci, tătari, lipoveni, greci, germani, evrei, italieni, armeni etc.
După revenirea Dobrogei la statul modern român, Dobrogea a prosperat din punct de vedere economic. Un rol important l-a avut podul de la Cernavodă, construit după proiectul lui Anghel Saligny şi inaugurat la 14 septembrie 1895. Era cel mai lung pod din Europa şi al doilea din lume la acea vreme. Tot în anul 1995 au fost înfiinţate: Serviciul Maritim Român şi linia maritimă Constanţa – Constantinopol. În 1896 s-a pus piatra fundamentală a primului port al României. Lucrările portului s-au realizat după proiectul aceluiaşi inginer, Anghel Saligny. În septembrie 1909 au fost inaugurate primele lucrări şi instalaţii, magazii şi silozuri.
Calea ferată dintre Cernavoda şi Constanţa fusese construită în perioada 1857 – 1860, de către Societatea engleză Danube and Black Sea Railway, care obţinuse concesiunea construirii de la Imperiul Otoman. Autorităţile române au răscumpărat această cale ferată în 1884 şi au înlocuit vechea lucrare, şubredă şi expusă inundaţiilor cu olinie dublă şi cu terasamente modernizate.
Statul român a mai construit o conductă pentru transportul petrolului, care lega Constanţa de regiunile petrolifere ale Văii Prahovei. Au fost înfiinţate 18 fabrici. La Cernavodă, fabrica de ciment înfiinţată cu capital belgian era cea mai importantă din Dobrogea. De asemenea, aici funcţiona şi o rafinărie petrolieră. În 1908, un grup de întreprinzători francezi au mai înfiinţat o fabrică de şuruburi. La Constanţa exista Societatea metalurgică Astra Română şi trei societăţile petroliere, mori mecanice şi fabrica de cherestea, ateliere mecanice şi de reparaţii navale, uzinele electrice etc.
Suprafaţa cultivată din Dobrogea a crescut de la 240.000 ha în 1885 la 600.000 ha în 1905. Viticultura, apicultura şi pescuitul s-au dezvoltat. Având peste 450.000 ha de ape curgătoare, lacuri dulci şi sărate în exploatarea pescăriilor, Dobrogea a devenit principalul furnizor de peşte al României. Comerţul prin portul Constanţa s-a dezvoltat foarte mult, ajungând până în anii declanşării războaielor balcanice la o treime din întregul export al României. În anii 1912-1913 exportul s-a redus, apoi a fost suspendat definitiv în anii Primului Război Mondial.
Viaţa politică se caracteriza prin absenţa formaţiunilor politice şi nereprezentarea Dobrogei în Corpurile Legiuitoare. Situaţia Dobrogei era deplorabilă în momentul unirii cu România, motiv pentru care s-a încercat evitarea disputelor politice în acest teritoriu. Dar, după 3 decenii, în primăvara anului 1909 a fost adoptată, cu imperfecţiuni, o lege legea care acorda drepturi politice dobrogenilor. O nouă lege a fost aprobată în anul 1912, prin care dobrogenilor li se recunoşteau toate drepturile politice înscrise în Constituţia din anul 1866, cu modificările sale ulterioare. Astfel, în toamna anului 1912, dobrogenii au participat pentru prima dată la alegerile parlamentare din vechiul Regat. În anul 1913, parlamentarii au abrogat şi dispoziţiile Legii de organizare a Dobrogei din 1880.
2. Cât de bine era apărată Dobrogea, din punct de vedere militar, în „ajunul“ Primului Război Mondial? Existau unităţi militare suficiente, fortificaţii şi alte dotări?
Unităţi militare nu erau suficiente, întrucât România concentrase pe frontul de vest şi nord-vest trei sferturi din armată română, în timp ce pe frontul din sud mai rămăsese un sfert din efectivele armate. De asemenea, Corpul 47 armată rus a ajuns prea târziu pe linia frontului dobrogean, după declanşarea ostilităţilor. Mai mult, trupele ruse s-au aşezat la o distanţă de 15-20 km faţă de punctul stabilit de Marele Cartier General român.
Existau fortificaţii la Turtucaia şi Silistra, dar şi lucrări genistice la Bazargic, care încercau să suplinească lipsa unor obstacole naturale. Fortificaţia de la Turtucaia era de forma unui semicerc, cu diametrul pe Dunăre, cu raza de 7-8 km şi cu o deschidere de front de 35 km. Zona întărită din jurul localităţii era organizată pe trei poziţii succesive: poziţia avanposturi, poziţia principală şi poziţia de rezistenţă-apărare. Poziţia principală de rezistenţă era de 30 km, de formă circulară şi cuprindea 15 centre de rezistenţă, construite şi întărite cu grinzi de fier, înconjurate cu reţele de sârmă ghimpată şi capcane (gropi de lup), cu şanţuri adânci de tragere.
Alte lucrări de apărare în zona Turtucaia: baraje de mine, lanţuri de sârmă, amplasamente pentru piese de artilerie etc. Reţeaua telefonică aeriană şi subterană asigura comunicaţia între punctele de apărare. Un cablu telefonic trecea pe sub Dunăre şi asigura legătura între Turtucaia şi Olteniţa.
Frontul de la Turtucaia era împărţit în trei sectoare. Acolo se afla concentrată Divizia 17 infanterie, comandată de generalul de brigadă Constantin Teodorescu. Secorul 1 era apărat de Regimentul 36 infanterie, sectorul 2 era apărat de Regimentul 79 infanterie, iar sectorul 3 era apărat de Regimentul 76 infanterie.
Zona fortificată de la Silistra avea forma de semicerc, cu diametrul pe Dunăre, şi era organizată pe trei linii de apărare concentrice. Aici se afla dislocată Divizia 9 infanterie, comandată de generalul de brigadă Ioan Basarabescu. Spaţiul a fost împărţit în trei sectoare.
De la Bazargic până la Marea Neagră, terenul a fost întărit prin lucrări genistice. Oraşul Bazargic era apărat de Divizia 19 infanterie, comandată de generalul de brigadă Nicolae Arghirescu. 3. În 1916, România a pierdut Cadrilaterul şi Dobrogea. Ce greşeli a făcut armata română? România a intrat în Primul Război Mondial cu scopul declarat de a elibera teritoriul locuit de români de sub dominaţia Imperiului austro-ungar. Aşadar, România a declarat război doar Austro-Ungariei, motiv pentru care trei sferturi din armata operativă a fost plasată de-a lungul Carpaţilor şi doar un sfert pe frontul de sud, de la Orşova până la Turtucaia şi Marea Neagră.
Cele trei divizii româneşti de la Turtucaia, Silistra şi Bazargic făceau parte din Armata 3, al cărei comandant era generalul de divizie Mihail Aslan. Fortificarea zonelor Turtucaia şi Silistra şi amenajarea genistică de la Bazargic au fost concepute pentru apărarea sudului Dobrogei şi pentru îndeplinirea misiunilor până la venirea Corpului 47 rus, alcătuit din 2 divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie.
Marele Cartier General german a prevăzut o mobilizare masivă a trupelor române pe linia Carpaţilor şi, pentru a stăvili înaintarea ostaşilor români în Transilvania, a iniţiat puternice acţiuni ofensive în Dobrogea. August von Mackensen a fost numit comandant şef al forţelor din nordul Bulgariei, iar la 14/28 august 1916 a primit următorul ordin din partea Marelui Cartier General german: „Atac cât mai curând posibil. Direcțiunea şi obiectivul se lasă la aprecierea feldmareșalului Mackensen”.
Pentru a grupa forţele româno-ruse, generalul de divizie Mihai Aslan a hotărât să constituie Grupul operativ de est, care să fie condus de comandantul Corpului 47 rus, generalul Andrei Medardovitovici Zaioncikovski. Grupul operativ de est urma să fie alcătuit din: Divizia 19 infanterie română, Divizia 61 infanterie rusă şi Divizia de infanterie sârbă.
Ritmul lent de deplasare al forţelor ruse către linia frontului şi concentrarea lor greşită, la 15-20 km est de punctul stabilit de Marele Cartier General român, precum şi lipsa unităţii de comandament (dispoziţii interpretate necorespunzător de către generalul Zaioncikovski) au dus la neconcordanţe operative între forţele aliate.
Antanta a dorit intrarea României în război pentru a atrage asupra sa cât mai multe forţe germane de pe propriile fronturi. Trimiterea de către Rusia a două divizii de infanterie şi a unei divizii de cavalerie, precum şi declanşarea ofensivei aliate pe frontul de la Salonic ar fi asigurat stabilitatea frontului dobrogean. Dar, forţele ruse trimise în Dobrogea au fost insuficiente şi de slabă calitate, fapt recunoscut şi de generalii ruşi: Brusilov şi Zaioncikovski.
Un alt aspect este că România a acordat o atenţie secundară frontului dobrogean, principalul scop fiind eliberarea Transilvaniei de sub stăpânirea austro-ungară. Din acest motiv, trei sferturi din armata română a fost mobilizată pe frontul transilvănean şi doar un sfert pe frontul dobrogean. Misiunea forţelor române de pe frontul dobrogean era de a rezista unui eventual atac al bulgarilor până la sosirea trupelor ruse.
În schimb, Marele Cartier General german a proiectat încă de la început un atac principal în Dobrogea, în cazul în care România ar fi intrat în război de partea Antantei, ceea ce s-a şi întâmplat. Când trupele germano-bulgare au pornit ofensiva, trupele române nu erau încă în dispozitiv, astfel că a lipsit coordonarea acţiunilor. În plus, diviziile române se aflau la mare distanţă între ele, la Turtucaia, Silistra şi Bazargic, şi nu au putut coopera. Forţele Puterilor Centrale erau superioare ca număr şi înzestrare tehnică (artilerie grea, aviaţie) şi aveau experienţă de luptă (germanii luptau deja de doi ani, iar bulgarii de un an). 4. Cum se explică dezastrul de la Turtucaia?Bulgaria a început ostilităţile pe frontul din Dobrogea din 17 aug/31 aug, şi abia după două zile, la 19 aug/1 sept, Bulgaria a declarat război României. Planul de campanie român avea scopul doar de a proteja debarcarea trupelor ruse în Dobrogea. Dunărea era mai dificil de trecut, dar Dobrogea era mult mai accesibilă.
În schimb, generalul Makensen a pregătit lovitura principală la Turtucaia, unde a concentrat cele mai mari forţe. Atacul a fost declanşat în noaptea dintre 19-20 august/1-2 septembrie, la ora 24, pentru capturarea unui număr cât mai mare de prizonieri. Timp de patru zile s-au desfăşurat lupte crâncene. Inamicul a atacat violent, dar apărătorii au opus o dârză rezistenţă. În pofida superiorităţii de forţe şi mijloace a germano-bulgarilor, în primele două zile, apărarea a rezistat cu succes.
Concomitent cu luptele de la Turtucaia s-au desfăşurat acţiuni militare la Silistra şi Bazargic. Fără ca situaţia militară să impună, generalul de brigadă Nicolae Arghirescu, comandantul Diviziei 19 infanterie, a evacuat oraşul Bazargic în după-amiaza zilei de 21 august/3 septembrie, astfel că a doua zi Detașamentul Varna a ocupat Bazargicul fără lupte. Arghirescu a explicat că primise ordin, de la comandantul Armatei 3, generalul Aslan, să nu intre în luptă până la sosirea trupelor ruse. Generalul Aslan fusese informat că trupele ruse erau deja în zona Silistra – Bazargic. În realitate, Divizia 61 rusă se afla la Cobadin, iar Divizia sârbă la Medgidia. Mai mult, generalul Zaioncikovski nu a atacat la nord-vest de Kurtbunar, aşa cum ordonase comandantul Armatei 3 române, ci la sud-est de Kurtbunar, unde influenţa asupra trupelor bulgare a fost nulă.
Începând cu 22 august/4 septembrie, Marele Cartier General român a trimis primele întăriri spre Turtucaia. Luptele cele mai înverşunate s-au desfăşurat în zilele de 23 august/5 septembrie şi 24 august/6 septembrie. Cele 17 batalioane trimise la Turtucaia de Marele Cartier General român au intrat în luptă pe rând, pentru a întări liniile slăbite. Comandantul Armatei 3 române a hotărât să susţină lupta de la Turtucaia cu forţe de la Silistra şi Bazargic, o decizie dificilă, întrucât Grupul operativ de est se afla la aproximativ 100 km distanţă.
Cu toată vitejia şi spiritul de sacrificiu al ostaşilor români, în după-amiaza zilei de 24 august/14 septembrie 1916, trupele germano-bulgare au cucerit Turtucaia. Dezastrul s-a datorat nerespectării angajamentelor asumate de aliaţi, prin Convenţia militară din 4/17 august 1916 şi a sosirii cu întârziere în Dobrogea a Corpului 47 armată rus. Acestea au avut consecinţe dezastruoase pentru România. Forţele germano-bulgare au surprins Diviziile 9, 17 şi 19 infanterie dislocate la mare distanţă între ele.
La Turtucaia, ostaşii Diviziei 17 infanterie române au rezistat timp de 6 zile atacului Armatei 3 bulgare, susţinute de trupele germane, după care au părăsit poziţiile, în ziua de 24 august/6 septembrie. Puterile Centrale au copleşit forţele armate române prin numărul efectivelor angajate în luptă şi superioritatea tehnică. Planul inamicului era de a pune stăpânire pe două importante obiective strategice: calea ferată ce lega Constanţa de Cernavodă şi portul Constanţa.
Neprimind ajutor militar pentru stoparea ofensivei trupelor germano-bulgare, Marele Cartier General român a decis retragerea trupelor româno-ruse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla, pregătit înainte de începerea ostilităţilor. Aici au fost aduse şi trupe româneşti de pe frontul din Transilvania, unde luptele erau oprite temporar.
5. Ce alte confruntări armate au mai avut loc pe teritorul Dobrogei?
Continuarea, in ziuaconstanta.ro, Joi, 17 august 2017.
