MOȘTENIREA NOULUI PREFECT, IOAN ALBU

0
1081

ORDINEA.RO: Județul Constanța are, de azi, în mod oficial, un nou prefect. Un prefect cu o moștenire grea. Și ne referim aici nu atât la moștenirea de familie. Căci în această direcție lucrurile sunt clare. Ioan Albu este fiul fostului secretar de stat de la Agricultură, Gheorghe Albu. Care, înainte de funcțiile politice, este unul din cei mai bogați oameni din județul Constanța, cultivând prin firmele lui aproape 6.000 de hectare de teren agricol. În plus, acesta mai deține o plantație viticolă premium de 200 de hectare la Viișoara și o secție de vinificație cu o capacitate de 1,2 milioane de litri de vin pe an, în aceeași localitate. Cheia succesului în afaceri al lui Gheorghe Albu este nostalgia. Căci după terminarea facultății de agronomie de la Iași, în 1979, acesta a ajuns să lucreze, întâi, la Viișoara, localitatea în care își are acum bazele economice prin firma Nostagic SRL. Așa cum spuneam, moștenirea pe linie de familie a noului prefect e clară și relativ simplă. Nu însă la fel de clară și simplă este moștenirea pe care o preia de la fostul prefect al județului Constanța, Adrian Nicolaescu, o dată cu funcția.

Gazele offshore

În linii mari, ceea ce mișcă, și putem spune chiar că răscolește acest județ, este clocotul energetic al Mării Negre. Milioane de metri cubi de gaze naturale urmează să fie extrase de pe platoul continental. Doi giganți ai energeticii mondiale se află, deja, în stadii avansate pentru a pregăti viitoarea exploatare. Vorbim aici de consorțiul Exxon Mobil-OMV și de Black Sea Oil&Gas, care urmează să ”descarce” gazele din mare la Tuzla, respectiv la Vadu. Transgaz Mediaș va construi în perioada următoare un gazoduct între Tuzla și Podișor, județul Giurgiu, pentru a pregăti ruta de livrare a gazelor din Marea Neagră pe piețele europene. În zona Tuzla-Costinești au apărut deja primele contestații, deocamdată firave, ale proiectului de amplasare a unei stații industriale în zona adiacentă plajei, la mijlocul distanței dintre epava Evanghelia și Farul din Tuzla. Cu siguranță, pe viitor vor exista diverse hotărâri și acte administrative, locale și județene. Or, toate acestea vor trece prin filtrul controlului de legalitate al viitorului prefect.

Dosarul Mangalia

În plan administrativ, Ioan Albu va trebui să gestioneze și situația de la Mangalia, unde există o inițiativă de organizare a unui referendum local pentru demiterea primarului în funcție, liberalul Cristian Radu. Albu și Radu au fost colegi de partid. Fostul prefect Adrian Nicolaescu afișase, la vremea lui, o atitudine favorabilă actualei administrații de la Mangalia. Potrivit opoziției politice din acest oraș, Nicolaescu ar fi atacat hotărârile CL Mangalia care încălcau legea… cu mare întârziere și doar în situația în care au existat poziții guvernamental împotriva acestora, așa cum a fost proiectul de desființare a ADPP și a Muzeului de Arheologie Callatis (prin înglobarea lui într-o direcție a Primăriei). Așadar, sub acest aspect, situația de la Mangalia reprezintă o ”moștenire” importantă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Citiți continuarea în ORDINEA.RO, 06.07.2017. Un articol de Adrian Cârlescu.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply