Din nou, despre parcul pentru copii de lângă portul turistic Mangalia [galerie FOTO]

1
1877

”Am fost ieri, din nou, prin parcul de lângă portul turistic Mangalia. Ce trebuie să facem pentru ca cei care sunt plătiți să se ocupe de administrarea orașului, să-și facă datoria?? Dumneavoastră, edilii orașului, de toate culorile politice și nepolitice, v-ați aduce copiii sau nepoții în acest parc, să se joace? Să se obișnuiască, mai bine zis, cu mizeria cruntă de peste tot, de parcă ar fi un loc lăsat în paragină? Nu vedeți că locurile de joacă s-au degradat și au devenit periculoase pentru copii? Nu ați văzut cum arată un parc pentru copii, pe afară, în alte țări? Poate că și acesta este un motiv pentru ca tinerele familii să-și ia lumea în cap și să plece din Mangalia, adăugat la toate celelalte motive economice, culturale, sportive, locale! V-ați gândit vreodată la asta?

Care sunt obligațiile unor administrațori, față de cei care i-au ales să le conducă destinele urbei? Printre altele, nu și să aibe grijă de spațiile de joacă pentru copii? Vă întrebăm: Ați trecut de curând și prin celelate locuri de joacă pentru copiii din oraș, să vedeți cum arată cele de pe strada Portului, de la Diana, sau de prin cartiere?

Fiecare administrație a neglijat copiii… Încetați certurile și apucați-vă de treabă!

De ani de zile, urbea noastră a fost chinuită de o grămadă de probleme, care mai de care mai mari sau mici. Fiecare și-a avut partea sa de vină. Dar, în această perioadă atât de grea pentru noi toți, nu trebuie să uităm cel mai important lucru: Copiii noștri!

Iar pe cei care distrug bunurile publice, să-i amendați aspru, ca să țină minte! Cum? Simplu: Camere video, constatări, amenzi!” (M.A.)

Alte articole pe această temă:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Pozele zilei. Sat fără câini?

Mostră de KITSCH: Fântâna arteziană din parcul de la Balnear

TURIST PRIN MANGALIA, episodul 1.
De când n-ați mai trecut prin parcul ”pentru copii” de la Balnear? [galerie FOTO]

Plimbare duminicală prin parcul de la Balnear [galerie FOTO]

ȘOBOLANI, în țarcul cu păsări exotice din parcul de pe faleză! FOTO/VIDEO

Neputinţă! În loc să îndepărteze şobolanii, autorităţile au preferat să demoleze singurul punct de atracţie al Parcului de la Balnear!

Parcul din portul turistic Mangalia, lăsat în paragină: Vom fi unici în Europa!


Mangalia News, Vineri, 16 iunie 2017.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Dupa amenajarea parcurilor educati Parintii,puneti camere video.sa vedeti cum se distrug parcurile.Haideti sa incepem sa ne-educam noi si dupa sa cerem.Astazi la noi in cartier Ion Creanga..primaria nu are nici o obligatie sa ne faca noua curatenie in curtea proprie…Uni locatari priveau cum li-se face curatenie in propria ograda…Am sugerat sa se aplice amenzi numai asa se poate educa si civiliza locuitorii orasului…Nesimtirea e la ea acasa!Eu doresc sa se puna si la noi in cartier camere…banii jos, ochii la usa..

Leave a Reply