‘DMHI va continua să aibă un cuvânt greu de spus în domeniul construcţiilor de nave’. INTERVIU cu ing. Constantin Cornea, director adjunct al Unităţii Producţie

0
1703
„Optimismul, colaborarea, creativitatea, tenacitatea sunt elemente care pot tranşa, decisiv, viitorul societăţii noastre“ – Interviu cu dl. inginer Constantin Cornea, director adjunct al Unităţii Producţie din cadrul Daewoo Mangalia.
ing-constantin-cornea-dmhi
Mangalia, oraş turistic, port comercial, deţine şi cel mai mare şantier naval din România, navele livrate aici fiind cele mai mari construite vreodată în Europa. V-aş ruga să punctaţi câteva dintre superlativele care v-au poziţionat detaşat în fruntea constructorilor de nave comerciale din Europa.
Într-adevăr, ne putem mândri cu livrarea unor nave de dimensiuni şi capacităţi respectabile, cum ar fi:
  • Vrachierele de 180,000 tdw având lungimea de 292 şi lăţimea de 45 m;
  • Port containerele cu o capacitate de transport pentru 9,100 de unităţi cu lungimea de 299.9 m şi lăţimea de 48.4 m fiind cele mai mari nave de acest tip construite vreodată în bazinul Mării Negre şi al Mării Mediterane;
  • Navele pentru transportul autovehiculelor, de tip Ro Ro 199.9×32.26 m cu o capacitate de a transporta 6,500 de unităţi cele mai mari de acest tip construite vreodată în bazinul Mării Negre şi al Mării Mediterane;
  • Navele pentru transportul produselor petroliere cu o capacitate de transport de 165,000 tdw cu o lungime de 274 m.
Este cu adevărat impresionant şi suntem bucuroşi să constatăm ca, pe fondul recesiunii generale, încă sunt domenii  care ne poziţioneaza în zone de vârf, cum percep angajaţii DMHI acest lucru?
Dimensiunile navelor, complexitatea şi calitatea lucrărilor au devenit lucruri fireşti, deşi să nu credeţi că nu ne confruntam cu dificultăţi, însă modestia, tenacitatea, îmbunătăţirea continuă a pregătirii sau creativitatea sunt factori care au contribuit la depăşirea greutăţilor.
Pentru locuitorii oraşului Mangalia, dar nu numai, aş dori să descrieţi într-un limbaj accesibil, etapele importante ale construcţiei unei nave.
Construcţia unei nave este un proces extrem de complex şi greu de explicat în câteva cuvinte, iar pentru a evalua volumul activităţilor aferente, cititorul trebuie să fie cât de cât familiarizat cu date similare din domeniul construcţiilor  de nave, însă în principiu am putea asimila construcţia unei nave cu rezolvarea unui joc de puzzle constituit din componente, subansamble, ansamble de mărime mijlocie, blocuri asamblate şi premontaje.
Pe acest lanţ de activităţi intervin în stadii bine definite elemente de saturare – suporţi, postamenti, scări, cabluri electrice, echipamente etc., astfel încât gradul de integrare al acestora, la finalizarea blocurilor sau a premontajelor, să fie cât mai mare.
Orientativ, pentru a avea o imagine în ceea ce priveşte volumul de lucrări pentru construcţia unei nave cu o capacitate de 165,000 tdw, proiect în derulare pentru transportul produselor petroliere, trebuie luate în calcul:
  • Peste 150 de blocuri asamblate având o greutate de peste 20.000 tone;
  • Peste 240.000 m lungime de debitare şi aproape 300.000 de metri de asamblare;
  • Peste 22.000 m lungime de ţeavă;
  • Peste 3.000 de valvule;
  • Peste 270.000 litri de vopsea;
  • Peste 125.000 m de cablu electric.
Procesarea acestui volum impresionant de lucru presupune sincronizarea activităţilor corespunzătoare, printr-un sistem integrat, care să asigure desfăşurarea activităţilor într-un flux continuu şi care, în mod obligatoriu, trebuie să respecte nişte repere bine stabilite încă de la semnarea contractelor, cum ar fi:
  • Startul debitării;
  • Punerea primului bloc asamblat în doc;
  • Lansarea la apă a navei;
  • Livrarea navei.
lansare-proiect-dmhi
Aceste etape sunt doar cele mai importante, dezvoltarea proiectului presupunând grafice cu termene detaliate pe fiecare etapă menţionată mai sus, la nivelul fiecărei organizaţii, începând de la semnarea contractului, continuând cu activităţi specifice de proiectare şi execuţie.
(…) 
Este extrem de important ca în contextul competiţiei,  dar şi al crizei prelungite pe piaţa construcţiilor de nave, să demonstrăm că, din punct de vedere calitativ, navele livrate la Mangalia pot concura oricând cu cele  produse de şantierele de top.
Aşa cum vedeţi, în descrierea destul de succintă, volumul activităţilor şi proceselor, care trebuie coordonate şi controlate, este extrem de mare, iar ciclul de lucru pentru o navă de aceste dimensiuni şi complexitate se întind pe o perioadă de 12 – 14 luni.
De-a lungul construcţiei nu lipsesc oboseala, tensiunile, stresul, dar  sentimentul de satisfacţie la livrarea navelor, conferit de aprecierea Clientilor sau a reprezentanţilor Societăţilor de clasificare este cel mai bun medicament, dându-ne  convingerea că suntem pe drumul cel bun.
(…) Realizările de anul acesta sunt rezultatul efortului generos al pasiunii şi sacrificiilor tuturor angajaţilor sau al colaboratorilor noştri, iar livrarea a 8 nave din cele 10 planificate, marchează un reviriment evident, însă până la atingerea performanţelor, care să ne plaseze la nivelul de eficienţă şi competitivitate al şantierelor de vârf, mai este drum lung.
Optimismul, colaborarea, creativitatea, tenacitatea sunt elemente care pot tranşa decisiv viitorul Societăţii noastre.
După cum se poate remarca, Şantierul Naval Daewoo Mangalia a fost, este şi va rămâne forţa economică a municipiului nostru, dar nu numai, atât datorită personalului local şi din zonele limitrofe, cât şi datorită performanţelor pe care le obţine la nivel naţional şi internaţional.
Deşi la nivel mondial acest domeniu de activitate parcurge o perioadă nu tocmai favorabilă, DMHI reuşeşte să se menţină în frunte, face, permanent, eforturi susţinute pentru ca momentele dificile să fie depăşite şi are o privire de ansamblu în vederea câştigării unui viitor sigur.
Tocmai datorită acestor măsuri constructive DMHI va continua să aibă un cuvânt greu de spus în domeniul construcţiilor de nave, va contribui ca şi până acum la dezvoltarea municipiului şi va demara şi finaliza proiecte de anvergură despre care se va vorbi atât în ţară, cât şi peste hotare.  
Vă invităm să citiți articolul integral în editiadesud.ro, 07.10.2016.

Follow us: MangaliaNews PunctRo, to Facebook and @MangaliaNews, on Twitter





Piese auto și accesorii pentru toate tipurile de autoturisme, în Mangalia, lângă Casa Tineretului:
piese-auto-mangalia.ro





Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply