Era o noapte de Decembrie din iarna lui 1981. Aveam pe atunci 10 ani. Vantul rece care suiera afara era o binecuvantare, caci si omul de rand si activistul de partid si eventualul turnator la securitate stateau ascunsi pe la casele lor.
Erau singurele momente cand bunicul dadea la maxim vechiul aparat de radio pe tranzistori, la care ascultam cu sfintenie, seara de seara, “Europa Libera”. Imi amintesc ca eroul acelor vremuri era aproape invariabil Lech Walesa.
In noaptea aceea de 13 Decembrie, crainicul anunta cu o voce grava ca in Polonia s-a instaurat “Legea Martiala”.
– ‘Tu-i mama mă-sii de Lege Marțială! E chiar asa de greu să ai o țară?
A fost unul din putinele momente cand l-am auzit pe bunicul injurand, dar mai tarziu am inteles de ce: Legea Martiala a trimis in puscarii mii de simpatizanti ai sindicatui Solidaritatea, cateva sute fiind chiar executati.
– Cand ne-a tradat Sanatescu, in ’42, tot prin Decembrie, la Cotul Donului, ne-au facut rusii una cu pamantul… Dar mai temute decat tancurile rusesti erau plutoanele de executie! a continuat moșu’, frecandu-si capul tuns zero, plin de urme de schije.
Doar 8 ani mai tarziu, tot intr-o noapte de Decembrie – in ’89 – in calitatea mea de student-soldat, pazeam garniturile de petrol garate la halta Traian, cand s-a dezlantuit iadul.
Intr-un zgomot infernal, mii de gloante si trasoare, care faceau din noapte zi, suierau ricosand din toate partile.
Dintr-o uriasa confuzie – ca atatea altele in Revolutie -, trageau in noi cu pustile mitraliera si cu “cățeaua” chiar colegii nostri de peste camp, din UM 02192 (IMMB).
M-am facut una cu pamantul, ingropandu-ma in moloz si fiare. Si, in vacarmul acela de gloante, singurul lucru ce mi-a venit in minte a fost:
– ‘Tu-i mama mă-sii! E chiar așa de greu să ai o țară?
Acu’ o sa vie iar un Decembrie.
Nu-i ’42, nu-i ’89, ci doar un banal 2016, cu niste repetabile si prea hulite alegeri parlamentare.
Si totusi…
N-ar trebui sa fie mai usor decat intr-un un Razboi?
N-ar trebui sa fie mai simplu decat intr-o Revolutie?
Cat de greu poate fi sa dai un vot?
Ca un nostalgic al Pietei Universitatii, imi amintesc ca Presedintele Iliescu ne-a imprastiat cu minerii in 1990, dupa luni de proteste si sute de mii de protestatari.
In schimb vad ca acum, in 2016, dupa o singura zi de proteste si o mana de demonstranti, Presedintele Iohannis se aliaza cauzei, cerand demisia celui vizat.
Asadar… eu constat ca rotitele democratiei se invart mult mai bine decat in anii ’90.
Dar, dragii mei, va spune un om care le-a incercat pe fiecare:
Atentie la autosuficienta! Nu totul se rezolva pe Facebook sau in strada!
Cea mai puternica armă a noastra nu e glontul, nici protestul de strada, nici comentariile pe diverse retele sociale sau media.
Cea mai puternica arma e votul!
Caci, spre deosebire de dictatura pe care unii dintre noi am trait-o si care era “degraba varsatoare de sange”, in democratie – in caz ca ai gresit -, poti pune votul pe altcineva data viitoare sau… de ce nu?… poti cere chiar tu sa fii votat.
In interesul meu si al copiilor mei, prefer democratia cu toate slabiciunile ei si nu voi inceta sa votez, chiar de ar fi sa gresesc de fiecare data!
– ‘Tu-i mama mă-sii! E chiar așa de greu să ai o țară?
Ovidiu Sorin Cupşa, 28.09.2016.
