“Am ratat un premiu Nobel la Mangalia, dar am avut o întâlnire surpriză cu Pașa Mehmet Sokollu. Mai bine zis, cu nevăsta-sa. In sigurul loc unde merită să petreci ceva timp într-un oraș care altfel are eleganţa fâșiei Gaza”.
Moscheea Esmehan Sultan din Mangalia (Pancalia / Panglicara / Callatis) e singura clădire mai acătării, cu valoare istorică, într-un oraş căruia comuniştii şi tranziţia i-au dat eleganţa frustă a fâşiei Gaza. Dacă azi ai dărâma tot şi ai construi din nou la plezneală, n-ar putea ieşi mai rău. Pentru majoritatea românilor, Mangalia e oricum doar un ambuteiaj inutil în drumul spre Vama Veche.
Există însă această surpriză: Moscheea zidită la 1573 de Esmehan, prinţesă otomană (hatun), fiica sultanului Selim al II-lea şi nevasta paşei Mehmed Sokollu – chiar el, acel paşă celebru care a construit podul de pe Drina în Višegrad (Bosnia), eroul cărţii de premiu Nobel a lui Ivo Andrić, despre care povesteam deunăzi aici şi aici.
Adică un băiat sârb creştin născut în satul Sokolovic din Bosnia, luat în devşirme (“la ieniceri”), erou în bătălia de la Mohacs ce a distrus regatul Ungariei medievale, ajuns ulterior mare vizir al imperiului (adică prim-ministru).
Nevasta lui a fost o vreme refugiată la Mangalia, căci viaţa politică la Istanbul era la fel de agitată ca azi. A ctitorit această moschee, ridicată de turci fără ciment, cu scoabe de metal turnate in găurile blocurilor de piatră, majoritatea luate din ruinele oraşului antic Callatis. In sala de rugăciune se vad clar câteva coloane antice greceşti încorporate în structură.
De ce o fi zidit-o? Nu ştim exact, dar ne sugerează câte ceva cronicarul-călător turc din sec XVII Evlia Celebi în acest pasaj: “…du-te la Mangalia, care este Mecca pribegilor şi sărmanilor”. Incă de pe atunci se contura viitorul profil urban, cum ar veni.
In Imperiul Otoman, lucrările publice (drumuri, poduri, moschei, caravanseraiuri) se făceau adesea nu din bugete publice (concepul în sine fiind neclar), ci pe fundaţii (vakuf) cu venituri asigurate în perpetuitate de o sursă donată de binefăcător.
Administratorul unui vakuf, numit mutevelli, era din comunitatea locală, căpăta mare prestigiu social si transmitea funcţia în familie. In Albania şi Bosnia sunt multe familii numite Mutevelli / Mutevelić.
In cartea lui Ivo Andrić, hogea Ali Mutevelic moare simbolic în ziua când podul e dinamitat de austrieci. Am sperat şi eu să descopăr în nea Benai, care ţine standul cu suveniruri la intrarea şi dă cafea la nisip la baldachinele puse în curte peste vară, pe ultimul mutevelli ai moscheii Esmehan Sultan din Mangalia.
Dar n-a fost să fie, nea Benai habar n-are ce e aia. Că aşa e ţara asta, fără noroc la Nobeluri.
Continuarea, aici: ionitas.ro/nobelul-ratat-la-mangalia. (Autor: Sorin Ionita, Expert Forum).
