Elena-Alexandra Silistră: ‘Balada Meșterului Manole de Mangalia’

0
1301

Considerații despre proiectele ‘Parcul Evergreen’ și “Aleea Teilor’.

1-Monumetul-Eroilor-Mangalia1

   Acum ceva timp în urmă începeau lucrările la ceea ce se dorea a fi un proiect cu finanțare europeană. Ca orice proiect, și acesta avea un termen de execuție și niște clauze contractuale ce trebuiau respectate.

   Una dintre clauze se referea la perioada de finalizare a lucrării. Probabil v-ați dat seama că este vorba despre celebrul deja Ever Green.

   Printr-un management total neinspirat, ca să nu zic prost, lucrările de execuție s-au demarat cu firme care ori nu au avut calificarea necesară decât pe hârtie, ori proiectul nu a fost bine întocmit, ceea ce a făcut ca, la termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor, acestea să se afle incă într-un stadiu incipient.

  Consecințele? Le cunoașteți: Mangalia a pierdut finanțarea europeană, proiectul continuându-se cu fonduri de la bugetul local, din banii mei, ai tăi și ai tuturor locuitorilor Mangaliei.

   În același timp, în partea opusă a orașului, se derulau lucrările altui proiect, inspirate, parcă, din balada Meșterului Manole: ce se construia într-o zi, se dărâma a doua zi, pentru a se construi într-un alt fel a treia zi, nerespectându-se nimic din proiectul original. Dincolo de ridicolul situației și de aspectul deplorabil în care se află Aleea Teilor, toată această distracție este plătită la fel, din banii noștri.

   Desigur, există și responsabili pentru această situație: la sfârșitul primulul mandat, primarul reales arătând acuzator cu degetul către Consiliul Local, spunând că acesta îl sabotează, el fiind singur în fața răului, pozând în victimă.

    Situația, între timp, s-a schimbat, acum având de partea lui 9 membri în Consiliul Local. Dar atât, este singura situație care s-a schimbat, aspectul orașului devenind, pe zi ce trece, tot mai dezolant.

   Mai nou, a început să circule un zvon prin mediul online, precum că mozaicul din fața IGAF-ului, foarte frumos dealtfel, nu mai este compatibil cu viziunile estetice ale edilului reales, acesta urmând a fi înlocuit cu o găselniță de-a unuia dintre cei nouă meșteri mari ai domniei sale.

2-platoul-IGAF-mangalia

   Încurajați de “eficiența” cu care au fost și sunt în continuare desfășurate lucrările la cele două proiecte mai sus menționate, nu ar fi exclus ca acest zvon să fie real, urmând a ne alege cu încă un veșnic șantier, de data aceasta exact în mijlocul orașului, cheltuindu-se inutil bani, foarte mulți bani. Bani care nu este exclus să nu ajungă toți acolo unde ar trebui să ajungă.

3-platoul-IGAF-mangalia 4-platoul-IGAF-mangalia 5-platoul-IGAF-mangalia

   Într-adevăr, sunt unele mici porțiuni care necesită o reparație la un cost redus, dar nefiind deloc necesară înlocuirea totală a mozaicului venețian original.

   Orice proiect de o asemenea anvergură trebuie adus la cunoștința cetățenilor pentru a putea fi dezbătut public, abia apoi, în funcție de rezultatul dezbaterii, să fie demarat sau nu.

   După cum ne-a obișnuit în ultima perioadă domnul meșter primar, prin totala lipsă de transparentă, nu ar fi surprinzător dacă ne-am trezi cu buldozerele defilând pe platoul din fața IGAF-ului, blocând astfel, pentru o perioadă nedeterminată, tot centrul orașului.

   Elena-Alexandra Silistră, consilier local PMP Mangalia.

Duminică, 4 septembrie 2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply