Iordache renunţă la Primăria Medgidia, Vrabie demisionează de la Peştera

0
703

marianiordache

Liberalii s-au reorientat şi vor valida un alt candidat pentru Primăria Medgidia la alegerile din luna iunie, după ce, din sondajele efectuate până acum, a reieşit că actualul primar Marian Iordache nu stă la fel de bine ca în anii trecuţi în preferinţele locuitorilor. În plus, Iordache are suficientă experienţă în administraţie astfel încât ar fi recomandat pentru o funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în caz că liberalii vor câştiga suficiente mandate la CJC. 

În consecinţă, PNL Constanţa ar urma să-l valideze pentru o candidatură la Primăria Medgidia pe un apropiat al liderului PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir. Este vorba despre actualul şef al Administraţiei Financiare din Medgidia, Marian Odor. Concret, dacă Biroul Executiv al PNL Constanţa va fi de acord cu această propunere, Marian Odor se va suspenda din funcţia de la Finanţe, iar ulterior, se va înscrie în PNL, deoarece acesta nu este membru de partid.

Cu toate că mulţi s-au aşteptat ca actualul şef al administraţiei locale din Medgidia să fie deranjat de decizia liberalilor, iar gurile rele susţineau chiar că acesta va pleca din partid, Marian Iordache a negat toate zvonurile.

„Nu m-am gândit nici măcar o clipă să-mi dau demisia din partid. Din contră, mă voi lupta cu toate forţele ca viitorul candidat al PNL să câştige Primăria Medgidia. Mai mult, este foarte important ca PNL să câştige cât mai multe voturi în tot judeţul. Domnul Odor vine din societatea civilă, nu a mai făcut politică, nu a fost niciodată înscris în vreun partid. Este un om al locului, are familia în Medgidia, este un om cu experienţă. În ceea ce mă priveşte pe mine, nu aş vrea să vorbesc prea mult, înaintea celor de la partid care trebuie să anunţe oficial aceste schimbări. Consider că este cazul pentru o nouă etapă administrativă. Am fost trei mandate viceprimar, două am fost primar, este momentul pentru o nouă treaptă administrativă şi cred că o candidatură la Consiliul Judeţean m-ar avantaja”, a declarat primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache.

„Pentru mine nu există înapoi, există doar înainte“

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În altă ordine de idei, strategia PNL nu pare să-l afecteze pe actualul primar de la Peştera, Valentin Vrabie, care este hotărât să candideze la Primăria Medgidia, încurajat fiind şi de sondajele care îl dau drept câştigător. El spune că nu-l sperie absolut deloc schimbarea candidatului PNL.

valentinvrabie

„Nu ştiu cum face domnul Gheorghe Dragomir, are el un cerc din administraţia financiară, din zona finanţelor, de unde scoate candidaţi la primării. Oameni care nu-şi dau demisia din funcţii, aşa cum este demn pentru nişte bărbaţi adevăraţi. Ei doar se suspendă din funcţii, ca să aibă unde să se întoarcă dacă nu câştigă. Eu nu mă tem de niciun contracandidat, nu mă tem de nimeni pentru că nu am de ce, atâta timp cât sunt corect şi îmi văd de treabă. Singurul de care mă tem este Dumnezeu”, a spus Vrabie.

Continuarea, în Cuget Liber, Vineri, 11 martie 2016.





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply