GALERIE FOTO În Saturn se distrug spaţiile verzi pentru a se construi un imens hipermarket

1
825

intrare-saturn

OBSERVATOR: La intrarea în staţiunea Saturn, vor apărea un hipermaket şi o galerie comercială. Ambele pe un teren de 20.000 mp, ce aparţine T.H.R. Marea Neagră, unde acum sunt spaţii verzi. A fost eliberat certificatul de urbanism, iar acum societatea pe acţiuni şi Eridanus Invest cer aviz de mediu.

S.C. Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră S.A. a reuşit să încheie şi 2015 pe profit: 5,5 milioane de lei. Asta pentru că a vândut terenuri şi clădiri în valoare de 7,2 milioane de lei, altfel cheltuielile ar fi fost mai mari decât veniturile (36,9 milioane de lei faţă de 42,4 milioane de lei, potrivit unui raport financiar preliminar). Şi în 2014 a existat aceeaşi situaţie, dar atunci veniturile din imobilizări cedate şi active deţinute pentru vânzare au fost considerabil mai mari, respectiv peste 15,6 milioane de lei, iar profitul raportat undeva la jumătatea acestei sume: 7,9 milioane de lei.

Pentru a nu mai înregistra pierderi, în martie anul trecut, acţionarii companiei au decis şi demolarea activelor Căsuţe Popas Saturn din Saturn şi Bufet Popas Şincai din Eforie Nord. De asemenea, pentru o parte dintre hotelurile şi restaurantele în care nu s-a mai investit deloc în ultimii ani şi care produceau doar minusuri, s-a aprobat schimbarea destinației. Iar acum T.H.R. ori nu mai are ce vinde ori nu mai vrea şi speră să obţină profit din construirea unui imens hipermarket şi a unei galerii comerciale la intrare în Saturn. A obţinut certificatul de urbanism necesar şi speră să primească şi avizul de mediu, pentru a putea distruge spaţiile verzi de pe 20.000 mp şi a începe lucrările.

Dar societatea la care acţionar majoritar este S.I.F. Transilvania nu va duce acest proiect la bun sfârşit singură. Ci va face afaceri cu cetăţenii germani născuţi în Sibiu Klaus Reisenauer şi Kurt Wagner, reîntorşi în România după 20 de ani, care sunt acţionarii dezvoltatorului imobiliar denumit iniţial Oasis Development, acum Eridanus Invest. Din anul 2002, Oasis Development este partenerul companiilor germane Kaufland şi Lidl în Romania, pentru care a dezvoltat zeci de spaţii comerciale. Cum se întâmpla şi acum, în Saturn, pentru că în staţiune hipermarketul va fi închiriat Kauflandului. Culmea, deşi firma este arhicunoscută şi în afaceri cu aceste puternice companii, în 2014 a raportat o pierdere de peste 65.000 de lei, în ultimii trei ani nemaiavând activitate.

Kaufland de 5.000 mp

Potrivit investitorilor, noul proiect conturează o zonă comercială care să deservească aprovizionarea locuitorilor din apropiere, a structurilor turistice din Saturn şi din zonele adiacente, şi a turiştilor. Noul hipermarket de pe str. Lavrion nr. 30 din Saturn va avea 5.000 mp, fiindu-i alocaţi 17.493 mp, iar galeria comercială, 1.000 mp, din cei 2.507 mp alocaţi. Ambele vor avea regim de înălţime parter. Pentru Kaufland vor fi amenajate 214 locuri de parcare, iar pentru centrul comercial, 27. În apropierea hipermarketului va fi amplasat şi un container pentru comercializare de produse tip fast-food.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Continuarea, în OBSERVATOR.RO, 11.03.2016.





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Aceasta demolare din Saturñ s-a mulat perfect pe construirea de vile gen Pensiunea lui Caprar de pe str.Dr.Motas, acesta fiind inspector de protectia muncii.

Leave a Reply