Am scris de mai multe ori despre această personalitate a Constanţei. Viaţa lui este desprinsă dintr-o poveste cu tâlc despre oameni altruişti, dăruiţi unei cauze mari – prosperitatea oraşului şi grija pentru cetăţenii lui. Modele de urmat.
Pentru a reface memoria concetăţenilor mei, scriu astăzi despre faptele primarului Ion Bănescu.
O biografie cât un roman-fluviu
Ion Bănescu s-a născut în 1851, în oraşul Roman. Studiile primare le-a făcut în oraşul natal, cele liceale la Academia Mihăileană din Iaşi şi apoi a plecat la Berlin, cu bursă de stat, unde urmează cursuri superioare de drept şi litere, de arheologie şi istorie-geografie.
În 1874, este numit supleant la Tribunalul din Cahul, în 1878, anul revenirii Dobrogei la ţară, este trimis revizor şcolar peste toată Dobrogea.
Ajuns aici, se apucă vârtos de treabă. Înfiinţează la Constanţa prima Şcoală normală de institutori, al cărui director devine (1893-1896), fiind în acelaşi timp profesor la catedra de istorie şi geografie. După 3 ani de funcţionare, şcoala se desfiinţează şi în locul ei se înfiinţează Gimnaziul clasic, devenit mai târziu „Mircea cel Bătrân”. Se transferă profesor la această şcoală de elită, iar în 1898 este numit directorul ei.
La 15 februarie 1882, ministrul Grigore Tocilescu îl numeşte inspector al antichităţilor Dobrogei. În această funcţie a contribuit la elaborarea regulamentului pentru organizarea învăţământului primar. Desfăşoară o activitate fructuoasă în comisia judeţeană pentru constatarea şi verificarea titlurilor de proprietate rurală din Dobrogea.
Remarcabil modul în care pledează de pe scena Ateneului român pentru drepturile dobrogenilor, glasul său răspicat trebuind să fie auzit în toată ţara. Colaborează la diverse publicaţii locale cu articole de ţinută, aducând în dezbatere publică marile probleme edilitare şi politice ale oraşului.
Despre el s-a scris mult. “Rasă tare de oameni au ridicat Dobrogea, dintr-un ţinut ingrat de stepă, la o aşa prosperitate încât după 25 ani de la anexare îndreptăţea pe neuitatul Ion Bănescu să rostească înaintea regelui Carol memorabilele cuvinte: Majestate, sub raportul agrar, social şi economic ar trebui să dobrogenizăm şi restul ţării”. (Ion Gabroveanu, 1934).
A fost membru al Societăţii Geografice din România, al Institutului Etnografic din Franţa, decorat cu Ordinul Coroana României în grad de ofiţer. A primit medalia Secţiei ştiinţifice a Academiei Române pentru lucrarea “Harta etnografică a Dobrogei” (1894) şi Medalia “Răsplata Muncii clasa I pentru învăţământ” (1906).
Promotorul vieţii publice la Constanţa
În 1900 era numit preşedinte al comisiei interimare a oraşului, unde activează doar două luni, apoi este ales consilier comunal, funcţie din care demisionează după alte două luni. La 18 decembrie 1904, este numit pentru a doua oară preşedinte al comisiei interimare, iar la 6 februarie 1905 este ales primar, rămânând în această funcţie până la 13 februarie 1907 când, retrăgându-se guvernul conservator de la cârma ţării, a demisionat din această demnitate împreună cu întreg consiliul local. Revine consilier comunal din 20 noiembrie 1908, până la data decesului, 12 decembrie 1909. O perioadă extrem de scurtă pentru edilul care a reuşit să dea Constanţei o creştere spectaculoasă, implicându-se în toate marile ei probleme sociale, culturale, economice.
A avut timp să se ocupe de sistematizarea oraşului şi ordonarea străzilor pe baza unui plan rectangular, de zonare a oraşului pe funcţii economice: rezidenţială, comercială, industrială, turistică, să grăbească lucrările şi să participe la inaugurarea Mamaiei ca staţiune turistică construind primul pavilion de băi şi introducând primele reguli turistice.
A fost promotorul şi pionierul iluminatului public al străzilor în oraşului Constanţa. A susţinut proiectul de consolidare a ţărmului mării şi de realizare a falezei ca un bulevard de promenadă. A supravegheat şi a susţinut lucrările de construcţie a Cazinoului, a proiectat construirea primei uzine electrice a oraşului. A convins peste o mie de familii de români să vină la Constanţa, oferindu-le posibilitatea să cumpere pământ, în rate, pentru a construi case. La moarte i s-au găsit în buzunar doar 80 de bani.
Înmormântarea s-a făcut pe cheltuiala primăriei, iar strada unde s-a construit prima casă în cartierul românesc s-a decis de atunci să poarte numele Ion Bănescu şi ca răsplată pentru serviciile aduse oraşului s-a atribuit soţiei şi copiilor un loc de casă gratuit în cartierul românesc”.
Povestea casei Bănescu
Vă invităm să citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro, 5 ianuarie 2016.
