Primăria comunei Peştera reduce preţul apei la 90 de bani metrul cub!

1
822

valentin-vrabie-primar-comuna-pestera

Primăria şi Consiliul Local din comuna Peştera, judeţul  Constanţa reduc tariful la serviciul public de alimentare cu apă. Astfel, un m3 de apă va costa 90 de bani. Acest lucru a fost posibil datorită investiţiilor realizate prin automatizarea serviciului de alimentare cu apă, care este în administrarea directă a primăriei Peştera.

“Consider că într-o ţară cu deosebite probleme financiare, cu o rată a șomajului ridicată şi cu o populaţie din ce în ce mai sărăcită, este de datoria autorităţilor publice să reducă birurile puse populaţiei. Noi cei din administraţia publică suntem în slujba cetăţenilor şi le reprezentăm interesele. De aceea avem obligaţia morală de a le furniza servicii de cea mai buna calitate la costuri cât mai reduse şi corecte.  La acest preţ de 90 de bani pe m3 de apă, primăria Peştera va înregistra şi o marjă de profit de peste zece procente, care va fi folosit pentru dezvoltare şi investiţii în comună”, declară primarul independent Valentin Vrabie.

Reducerea costului apei face parte dintr-o strategie amplă de susţinere a cetăţenilor din comună. Localnicii din Peştera mai beneficiază printre altele de serviciul de salubritate gratuit, internet wi fi gratuit iar Primăria susţine toate cheltuielile elevilor şi studenţilor.

Comuna Peştera are peste 3500 de locuitori. Localitatea se află în judeţul Constanţa, la 60 de km de municipiul Constanţa.

(Foto: ziuaconstanta.ro).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Miercuri, 5 august 2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Si la Mangalia se intampla acelasi lucru… Pretul la apa creste pe zi ce trece, la care se mai adauga si pierderile RAJA, pe care le suportam tot noi. In plina campanie, d-nul Primar sustinea ca primul lucru care il va face va fi reducerea pretului la apa. Zis si facut.

Leave a Reply