Consiliul Local Mangalia a aprobat bugetul pe anul 2015

0
665

sedintacl29ian2015-2

Consiliul Local Mangalia a adoptat, în şedinţa extraordinară de joi, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, precum şi bugetele societăţilor din subordine, respectiv Goldterm şi Parcul Industrial.

Cu aceeaşi ocazie, aleşii locali au votat un proiect de hotărâre privind contractarea unei finanţări rambursabile, prin emisiune de obligaţiuni, în valoare de până la 40 de milioane de lei. Referitor la această iniţiativă a municipalităţii, primarul Radu Cristian a declarat că votul consilierilor reprezintă doar un acord de principiu, urmând ca în perioada următoare să se urmeze toţi paşii legali, în vederea finalizării acţiunii.

“Mai trebuie să facem demersurile necesare la Ministerul de Finanţe, apoi la bănci, ca să vedem exact ce sumă putem obţine, în cele mai bune condiţii pentru Primărie. Ulterior, vom veni din nou în faţa Consiliului Local pentru a stabili destinaţia fondurilor obţinute prin emisiunea de obligaţiuni. Oricum, dacă vom reuşi acest demers, bani se vor duce exclusiv în investiţii din domeniul infrastructurii”, a explicat edilul.

El a mai spus că, în prezent, Primăria Mangalia are un grad redus de îndatorare, astfel încât instituţia se va încadra în criteriile impuse de lege, în privinţa contractării unei finanţări. În cadrul şedinţei Consiliului Local, s-a mai votat un proiect de hotărâre privind branşarea lăcaşelor de cult la sistemul centralizat de termoficare.

“În această perioadă se lucrează la branşarea blocurilor cu sobe la reţeaua de gaze naturale, iar în câteva săptămâni proiectul se va finaliza. De asemenea, în scurt timp vom începe racordarea la gaz a unităţilor de învăţământ, astfel încât să reducem consturile cu încălzirea pe timpul iernii”, a mai spus primarul Mangaliei. El a reamintit că, în baza unei Hotărâri a CL, Primăria sprijină şi locuitorii de la case, prin decontarea taxei de branşament.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Joi, 29 ianuarie 2015. Comunicat transmis de Biroul de presă al Primăriei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply