Ce strategie de campanie au pesediştii constănţeni pentru Victor Ponta

0
728
cestrategii

Reprezentanţii Alianţei PSD-UNPR-PC Constanţa s-au reunit, vineri, la sediul de campanie pentru a prezenta strategia privind alegerea preşedintelui României, mai exact susţinerea pentru candidatul Victor Ponta.

Coordonatorul campaniei, senatorul Nicolae Moga, a anunţat că, în perioada campaniei electorale judeţene vor fi inaugurate mai multe obiective, la unul dintre evenimente, probabil la inaugurarea noului pod rutier construit în Portul Constanţa, care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră, urmând să participe şi Victor Ponta.

„Domnul preşedinte al PSD şi candidat la Preşedinţie, Victor Ponta, va veni sigur la Constanţa. Vrem să inaugurăm nişte obiective. De exemplu, trecerea de frontieră de la Lipniţa şi Dobromir unde Consiliul Judeţean Constanţa a executat, din fonduri europene, două drumuri transfrontaliere, acum doi ani, dar nu au putut fi folosite. Să se termine şi breteaua, ca să le putem inaugura pe amândouă, sunt 90% terminate. Săptămâna viitoare sau cealaltă, inaugurăm alimentarea cu gaze a primului sat din Dobrogea, satul Poiana. M-am luptat să avem fonduri de coeziune şi am căpătat 56 milioane pentru terminarea centurii Constanţei, centură denumită A4. Vom inaugura, probabil, şi drumul Ovidiu – Poarta Albă, prin Galeşu”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Nicolae Moga.

Conform acestuia, echipa de campanie urmează să stabilească la ce eveniment va participa Victor Ponta, cel mai probabil fiind vorba de inaugurarea noului pod construit în Portul Constanţa peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, lucrări prevăzute a fi finalizate până cel târziu pe 31 octombrie.

Mai mult, în cugetliber.ro, Sâmbătă, 4 oct.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply