Interviu cu o legendă a muzicii rock Nicu Covaci: ”Când nu fac muzică, sunt scafandru și vânător subacvatic”

Legendara trupă Phoenix, înființată în 1962, cu un nume predestinat, una dintre primele ”formații de chitare electrice”, a renăscut și are membri tineri. Din vechea formulă mai face parte doar Nicu Covaci, pe care l-am întâlnit în prima seară a Callatis Fest, deși trupa va concerta abia în a treia.

A vorbit depre ce înseamnă Phoenix, și-a adus aminte de trecut și a mărturisit că vrea să lase trupa pe mâinile unor tineri talentați. A vorbit și despre celelalte pasiuni ale sale și a lămurit că a avut parte de dezamăgiri în trecut, de aceea i s-a dus vestea că este un om dur.

Reporter: Ce este Phoenix în noua formulă?
Phoenixul este blestemat să renască, să ardă, să ajungă cenușă și să renască și mă bucur că am în jurul meu tineri talentați, cei mai talentați. Imaginează-ți că avem un chitarist de 11 ani, care e cel mai bun chitarist din țara asta.

Cum e privită colaborarea cu “cel mai bun chitarist din ţara asta”, în vârstă de doar 11 ani?
Pozitiv. Phoenixul trebuie să întinerească în permanență, eu spun la toată lumea, vreau să stau o dată în sală să aplaud o tânără formație Phoenix, cât mai stau pe scenă? Eu pot să-i ajut, pot să creez în continuare, dar nu mai am chef să stau pe scenă, cât mai stau pe scenă..?

Vă gândiți deja să vă retrageți?
Cu timpul, da… Cândva. Trebuie să pregătesc pe cineva să ducă steagul mai departe și acești tineri, dacă învață ce trebuie pot să ducă steagul mai departe.

De ce are nevoie un tânăr, în afară de talent, ca să ducă steagul mai departe?

Trebuie să aibă talent în primul rând, în al doilea rând șira spinării, pentru că aici se pierd toți muzicanții, ajung lăutari, cântă la nunți, la înmormântări, înțelegi? Câștigă mai mulți bani decât la Phoenix. Dar trebuie să ai șira spinării. În momentul în care ai un mesaj și ai ceva de spus pentru acest popor nenorocit și vrei să-l ajuți cumva, trebuie să ai tu șira spinării ca să pretinzi de la alții. Ori, cine e venit cu mine pe scenă timp de două ore, ăla e Phoenix, am avut și 50 de oameni, am avut și 200 de oameni pe scenă, ăia sunt Phoenix. Au trecut vreo 40 de oameni prin Phoenix în 50 de ani. Contează ce dai, în ce măsură ajunge să emoționeze, despre asta e vorba.

Este mai ușor să colaborați mai mult timp cu aceleași persoane?
Sigur că da, trebuie să lucrezi cu ei, de aceea, uite, stăm de o lună de zile aici la Mangalia, am mai stat cinci săptămâni la Azuga, două săptămâni la Sinaia și lucrăm, lucrăm, lucrăm.

Vă invităm să citiți continuarea interviului AICI.