Cluj: Supraviețuitorii accidentului aviatic, depistați cu o aplicație de pe telefonul mobil

0
639

AGERPRES: Salvarea celor cinci supraviețuitori ai accidentului aviatic petrecut luni după-amiază la granița dintre județele Cluj și Alba ar fi fost mult mai dificilă, dacă unul dintre medicii de la bord nu ar fi avut ideea să folosească aplicația Google Map de pe telefonul mobil.

Foto: AGERPRES ARHIVA/ CRISTIAN NISTOR

Medicul Radu Zamfir a reușit să comunice, prin telefon, cu echipa de salvamontiști ce încerca să stabilească coordonatele zonei în care a aterizat forțat avionul.

Potrivit salvamontistului clujean Codrin Roman, care a făcut parte din această echipă, în jurul orei 18,10 se cunoștea zona aproximativă în care a căzut avionul, dar faptul că existau diferențe de nivel de aproape 300 de metri în arealul respectiv îngreuna foarte mult căutările.

“După ce am fost sunați de la dispecerat de la 112, n-am pus în fața hărții. Avem niște programe de calculator cu hărțile zonei și vedere satelit sau terestră sau topografică. Prima întrebare — localizarea, care a fost făcută de cei de la dispecerat, adică triangulația unui telefon GSM. După cum știți, un telefon se poate depista de unde se vorbește printr-o metodă numită triangulație. Prima informație clară a fost că s-a prins pe un turn de GSM din Cluj, mai exact stâlpul de la Giurcuța, care era poziționat undeva aproximativ pe granița de județ între Cluj și Alba, în Munții Gilăului. Asta a fost prima localizare. Iar a doua localizare s-a făcut efectiv verbal. Am vorbit chiar eu personal cu doctorul din avion care era cel mai viabil să zic așa, care a reușit pe baza unui telefon mobil, prin aplicația Google Map, și ne-a putut zice ce vede pe harta respectivă”, a declarat luni noapte Codrin Roman, de la Serviciul public salvamont Salvaspeo Cluj.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

El a povestit că l-a întrebat pe medic ce vede pe ecran și acesta i-a citit ceea ce îi arăta telefonului mobil și în acest fel salvamontiștii au putut restrânge aria de căutare în zona comunelor Mătișești și Poiana Horii, aflate la granița dintre Cluj și Alba. Aria stabilită în acest mod era mai mică decât cea inițială făcută de echipa de la dispeceratul 112, respectiv de doi pe doi kilometri. Problema care rămânea, a explicat salvamontistul, era aceea a terenului muntos.

Cititi mai mult aici:

agerpres.ro/social/2014/01/21/cluj-supravietuitorii-accidentului-aviatic-depistati-cu-o-aplicatie-de-pe-telefonul-mobil-08-31-21


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply