Întâlnire între reprezentanţii primăriei şi susţinătorii ACS Callatis 2012

0
651
„Partida“ se reia săptămâna viitoare!

Casa de Cultură a găzduit, luni seara, o întâlnire a reprezentanţilor primăriei cu membrii echipei de fotbal din localitate, finanţatorii acesteia, dar şi copii din localitate, ce practică acest sport.

Membri fondatori şi finanţatorii ACS Callatis 2012, fraţii Nuredin şi Erchin Beinur, au declarat că nu mai pot susţine, 100%, echipa aflată, de câteva luni, în Divizia „C“:

„Am preluat echipa când se afla în Divizia „D“. Eu am jucat fotbal, am promovat jucători buni şi pentru copiii aceştia, care sunt acum în sală, am dorit să fac ceva pentru fotbalul din Mangalia. Eu vreau să duc echipa în „B“, dar singur, fără sprijinul primăriei, nu o să reuşesc. Acum ceva timp, vorbeam cu oameni care se băteau cu pumnul în piept că vor să finanţeze echipa. Nu văd pe niciunul în sală“, a spus preşedintele ACS Callatis 2012, Nuredin Beinur.

Fratele acestuia, Erchin Nuredin, a declarat, la rândul său, că, în momentul în care primăria nu va mai susţine, financiar, echipa de fotbal, îi va fi imposibil să finanţeze ACS Callatis-ul: „Din august, pe banii noştri am asigurat salariile, transportul l-am făcut chiar personal… La un meci am dus jucătorii cu Mercedes-urile şi Lincoln-urile noastre, de au crezut cei din echipa adversă că jucătorii noştri sunt plini de bani. Auzisem că şapte sponsori s-au oferit să preia echipa, eu am spus că, dacă e aşa, le dau mâna şi mă duc la afacerile mele“.

O voce autorizată ce a vorbit, în primul rând, în numele copiilor ce joacă fotbal în Mangalia, a fost antrenorul Marian Negoiţă. Acesta a declarat că, în oraş sunt aproape 300 de copii ce joacă fie la Clubul Sportiv Şcolar, fie la Şcoala de Fotbal. Potrivit lui Negoiţă, cea mai gravă problemă, după finanţare, o constituie starea precară a terenurilor de fotbal şi lipsa unui stadion adecvat, cu gazon, tribune şi nocturnă. „Lucrez de peste 30 de ani cu copiii, am avut rezultate foarte bune. Fără sprijinul primăriei nu putem face mare lucru“, a spus, în încheiere, Marian Negoiţă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Primăria are datorii de 11 milioane de euro. Nu ne putem angaja, deocamdată, la o nouă cheltuială“.

Primăria Mangalia este prima care, declară reprezentantul instituţiei, Romulus Dumitrana, doreşte rezolvarea situaţiei de la fotbal. Una dintre soluţiile propuse de acesta a fost atragerea agenţilor economici în sponsorizarea fotbalului, dar şi a celorlalte sporturi.

„Suntem într-o fază în care primăria nu mai poate sprijini fotbalul aşa cum şi-ar dori. Eu le mulţumesc fotbaliştilor care au intrat, de multe ori, pe teren, fără a-şi fi primit salariile. Am onorat promisiunile făcute anul trecut faţă de jucători, dar, în condiţiile în care primăria are o datorie de 11 milioane de euro, iar noi am ajutat fotbalul, în condiţiile în care alte sporturi nu au primit niciun ban, nu ne putem angaja la o nouă cheltuială. Cel puţin nu înainte de un an, un an şi jumătate. În acest moment este vorba de bani mult mai mulţi, pentru că echipa a ajuns în Divizia „C“, a spus, celor prezenţi, Romulus Dumitrana.

O altă soluţie găsită de primărie este cea a găsirii de sponsori. Aceştia ar putea, de exemplu, să „preia“, din punct de vedere financiar, câte un sportiv, căruia să îi asigure salariul.

Pentru a veni în sprijinul echipei, s-a luat decizia repetării întâlnirii dintre eventualii sponsori şi jucători, la care pot participa şi iubitorii sportului rege. Întâlnirea va avea loc luni, 18 noiembrie, de la orele 17.30.

Totodată, primăria va suporta plata cel puţin parţială a salariilor jucătorilor care, vineri, vor avea un meci cu echipa din Voluntari.

editiadesud.ro, 11.11.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply