Primarul municipiului Mangalia, independentul Cristian Radu, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere.
Născut pe 12 noiembrie 1970, Radu este de profesie economist, licenţiat al ASE Bucureşti, în 1997, Specializarea Management. Tot la ASE Bucureşti a absolvit, în 2006, un master în Managementul Afacerilor Agroalimentare. În acelaşi an, edilul şef al Mangaliei termină şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa şi, doi ani mai târziu, un alt master în Drept Social European.
Din anul 2000, Cristian Radu a activat în cadrul Gărzii Financiare Constanţa. Pe 1 august 2005, a fost numit în funcţia de comisar-şef al instituţiei. La începutul lunii martie 2012, Radu s-a autosuspendat din această funcţie, moment în care şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Mangalia.
A câştigat alegerile locale din vara anului 2012 fiind, în prezent, şeful municipalităţii celei mai importante localităţi din sudul litoratului. În pofida faptului că s-a vehiculat că, odată câştigate alegerile, Cristian Radu se va înscrie în PNL, acest lucru nu s-a întâmplat nici până la momentul de faţă, primarul fiind şi acum independent.
12 Nov, 2013 – Ada CODĂU, ziuaconstanta.ro.