Împotriva exploatării gazelor de şist

0
653

proteste constanta gaze de sist 299x225 Împotriva exploatării gazelor de şist

În cursul zilei de ieri, zeci de constănţeni s-au adunat  în faţa Prefecturii pentru a protesta împotriva explorării şi exploatării  gazelor de şist şi a tonelor de aur şi argint de la Roşia Montană. 

Astfel de acţiuni au avut loc ieri în mai toate marile oraşe din ţară, dar şi  din străinătate. Mulţi susţinători declară că acordurile de concesionare sunt  ilegale, fiind protejate prin secretizare.

Şi anul trecut, când a început  scandalul gazelor de şist în România, constănţenii au protestat împotriva  exploatării lor, în fapt împotriva metodei de exploatare prin fracturare  hidraulică, renumită prin gradul ridicat de risc împotriva mediului, dar şi a  populaţiei.

Studiile de specialitate relevă că extragerea gazelor de şist prin  fracturare hidraulică în judeţul Constanţa înseamnă otrăvirea celei mai mari  rezerve de apă din Europa. Există riscul ca fauna şi flora să fie afectate, iar  cât despre cetăţeni, aceştia sunt predispuşi la boli ale sistemului nervos, boli  de piele şi chiar cazurile de bolnavi de cancer.

„Mesajul este îndreptat către  Guvern, pentru că el este cel care a aprobat urgentarea exploatării. Ne place să  credem că cetăţenii sunt cei mai importanţi pentru societate şi că au un cuvânt  de spus. Aşa se întâmplă într-o ţară democrată”, a declarat organizatorul  protestului, Cosmin Bârzan.

De asemenea, premierul Victor Ponta a precizat, la  Constanţa, că proiectul de la Roşia Montană va intra în dezbatere parlamentară  în această toamnă, el fiind unul extrem de controversat, de care personal nu  este convins. Premierul a precizat că parlamentarii PSD nu vor da un vot  politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

V. L., Lideruldeopinie.ro, Luni, 02.09.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply