S-a inaugurat Piaţa Saturn din Mangalia

0
935

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai Consiliului Local au participat, sâmbătă, 8 decembrie, la inaugurarea Pieţei Saturn, situată pe strada Rozelor din Mangalia.

Locaţia a devenit neîncăpătoare pentru cetăţenii oraşului care au ţinut să fie prezenţi la redeschiderea pieţei ce deserveşte un cartier întreg. Pentru a fi de bun augur, s-a oficiat o slujbă religioasă a spaţiului agro – alimentar şi au fost sfinţite produsele comercianţilor.

În urma unui proiect de hotărâre iniţiat de primarul Cristian Radu, consilierii locali au aprobat, recent, lucrările de reamenajare a locaţiei. Aflată în administrarea ADPP, piaţa a fost complet renovată pentru ca activităţile comerciale să se desfăşoare în condiţii optime.

În incinta locaţiei se găsesc magazine specializate în vânzarea preparatelor din carne şi peşte, dar şi spaţii adecvate pentru produsele lactate, direct de la producător. Tot în interiorul spaţiului comercial pot fi găsiţi producători agricoli care vând produse la preţuri accesibile pentru locuitorii oraşului.

Municipalitatea a montat în incinta pieţei un monitor care afişează preţurile recomandate la produsele agro – alimentare. De asemenea, administraţia publică locală a amenajat şi un magazin al pensionarului ce va deveni funcţional în curând şi vine în sprijinul persoanelor vârstnice cu venituri reduse.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

“În câteva luni am redeschis Piaţa Saturn, prima piaţă complet renovată din Mangalia pentru ca locuitorii din zonă să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze în centrul oraşului pentru cumpărăturile necesare. Vom continua cu reamenajarea tuturor pieţelor din localitate şi vom înfiinţa o locaţie similară în Cartierul Colonişti, cel mai îndepărtat de centrul oraşului. Anul viitor vom deschide o fabrică de pâine, utilă într-un municipiu cu o aglomeraţie urbană ce poate ajunge la 100.000 de oameni, mai ales în perioada sezonului estival”, a subliniat edilul Cristian Radu.

MangaliaNews.ro, Sâmbătă, 8 decembrie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply