Rezultatele oficiale finale pentru alegerile de la Mangalia

0
1220
primariamangalia-1340644318.jpg

Biroul Electoral Municipal Mangalia (BEM) a anunţat, ieri, rezultatele finale oficiale ale scrutinului din 24 iunie, pentru Primăria şi Consiliul Local. 

Potrivit BEM, Cristian Radu a câştigat funcţia de primar cu 9.512 voturi şi un procent de 46,74%. El a fost urmat de Zanfir Iorguş, cu 7.746 de voturi şi un procent de 38,06%. Fostul primar al municipiului, Claudiu Tusac, cel care s-a retras din cursa electorală pentru a-l susţine pe Cristian Radu, s-a situat, din nou, pe locul trei, cu1.504 voturi şi un procent de 7,39%.

Următorii clasaţi au fost Marin Ciocâia, cu 769 de voturi şi 3,78%, Adrian Cârlescu, cu 203 voturi şi 1%, şi Teodor Munteanu, cu 201 de voturi şi 0,99%. Marios-Thiera Cotleţ a reuşit să strângă 199 de voturi, adică un procent 0,98%, în timp ce Vasile Moldovanu a primit 123 de voturi şi doar 0,60 de procente. Ultimii clasaţi, Marian Dorner cu 55 voturi, Ion Niculescu, cu 20 de voturi, şi Marin Oprea, cu 18 voturi, nu au reuşit să treacă de 0,30%. Menţionăm că din cei 36.688 de locuitori cu drept de vot ai Mangaliei, 21.158 s-au prezentat la vot. Numărul de voturi valabil exprimate pentru funcţia de primar a fost de 20.350.

Cum va arăta Consiliul Local

În ceea ce priveşte consiliul local, mandatele se vor împărţi astfel: PDL şi PSD vor avea, fiecare, câte şase oameni în CL, alianţa Centru-Dreapta formată din PNL şi PC a obţinut patru scaune de consilier, în timp ce PP-DD va avea doi reprezentanţi. Partidul România Mare a obţinut un mandat.

Referitor la cei care ar urma să facă parte din CL Mangalia, menţionăm că Zanfir Iorguş este primul pe lista PDL, însă, potrivit propriilor spuse, se va retrage, pentru că nu doreşte această funcţie. Astfel, Partidul Democrat Liberal va fi reprezentat de Vasile Iorga, Ion Gogoaşă, Paul Foleanu, Laura Cîrlan şi Marin Popescu. PSD ar putea să îi aibă în CL pe Claudiu Tusac, Gheorghe Mazâlu, Ion Petcu, Dănuţ Moldovan, Constantin Filimon şi Ghiulgian Mimbulat.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Totuşi, se pare că ambiţiile lui Tusac sunt mult mai mari, el dorind să candideze la alegerile din toamnă pentru un post în Parlament. Astfel, postul de consilier rămas va fi ocupat de Bogdan Maganu. Cu patru posturi obţinute, alianţa PNL-PC îi va avea drept consilieri pe Sorin Andrei, Vasile Olan, Cristian Drăgan şi Florin Tănase. Candidatul PP-DD pentru funcţia de primar, Marin Ciocâia, va reprezenta partidul în Consiliul Local alături de Ştefan Bociog. Nu în ultimul rând, Ion Mincă va ocupa funcţia de consilier din partea Partidului România Mare.

„Mangalia va avea un viceprimar PSD, dar nu pe Tusac“

Câştigătorul acestui scrutin electoral şi noul primar al Mangaliei, Cristian Radu, spune că, odată cu venirea sa la conducerea admi-nistraţiei locale, s-au încheiat certurile frecvente cu care consilierii locali i-au obişnuit pe oamenii din municipiu. Radu le-a mulţumit celor care l-au votat, promiţându-le că va fi primarul tuturor, aşa cum a afirmat în campania electorală.

„Le mulţumesc oamenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Am dovedit prin acest rezultat că mă pot lupta cu mafia şi am câştigat cinstit alegerile. Voi fi aşa cum le-am promis, primarul tuturor. Mangalia va deveni cu adevărat un oraş european, pentru că aşa ne-am propus. Am în spate o echipă puternică, cu care am reuşit să fac lucruri măreţe. Dacă vă amintiţi, în luna martie, când mi-am anunţat candidatura, nu aveam nimic, iar acum am reuşit să câştigăm Primăria Mangalia. Cu siguranţă, scandalurile din Consiliul Local s-au încheiat. Voi lucra împreună cu toţi consilierii. Vreau să le mulţumesc pe această cale membrilor PSD Mangalia şi lui Tusac pentru că au înţeles că doar împreună puteam învinge. De asemenea, vreau să le transmit că sunt convins că vom face lucruri măreţe pentru Mangalia, lucrând împreună, ca o adevărată echipă”, spune Radu.

„Îmi voi continua activitatea de deputat“

Deputatul PDL Zanfir Iorguş a declarat că nu îşi doreşte să facă parte din Consiliul Local Mangalia, menţionând că îşi va continua activitatea în cadrul Parlamentului României.
Cu privire la rezultatul obţinut la alegerile de duminică, Iorguş a menţionat: „A fost o strategie bine pusă la punct de cei de la USL. S-au gândit din timp să procedeze aşa. Au organizat alegerile şi apoi le-au contestat, reclamând fraude inexistente, pentru a putea merge împreună. Eu voi merge mai departe şi îmi voi continua activitatea de deputat. Singurul lucru pe care vi-l pot spune despre Primăria Mangalia este că cei şase membri PDL care vor fi în Consiliul Local vor avea grijă ca proiectele votate să fie în interesul oamenilor din municipiu. Ei voi sprijini eforturile conducerii administraţiei locale de a realiza proiecte bune pentru Mangalia. Sper ca, după aceste alegeri, să fie înţelegere şi linişte şi sper ca problemele din ultimii patru ani să dispară”. 

Alexandra Bălan, Cuget Liber, 26.06.2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply