Dora Alina Romanescu și scrierile sale, la Biblioteca Municipală Mangalia | FOTO-VIDEO

0
531
 „Evenimentul pe care l-am organizat la Biblioteca Municipiului Mangalia, vineri, 24 mai 2024, a fost cu mult mai important decât m-am aşteptat. Am anunţat că voi dărui acestei instituţii de cultură din oraşul de la ţărm de mare 18 titluri dintre cele 23 de romane publicate de mine până în prezent, în speranţa că vor fi aşezate în lada de zestre a oraşului.
Prezenţa, în sala Bibliotecii, a unui număr mare de elevi de la Şcoala Generală nr.1 şi de la Şcoala „Gala Galaction”, precum şi persoane deosebite din comunitate, personalităţi din Cultura Mangaliei, edilul orașului, au dat evenimentului o aură strălucitoare, aşa cum merită un act cultural deosebit. Am dăruit bibliotecii 36 de exemplare, câte două din fiecare roman cu care m-am prezentat.
De la începutul discursului meu am dorit să menţionez că nu mă laud, nu mă mândresc cu romanele mele, însă simt în suflet o bucurie profundă, simt că am fost binecuvântată să dăruiesc semenilor mei din tainele fiinţei mele, să dăruiesc iubire, respect şi preţuire. Am fost deosebit de încântată pentru că am reuşit să captez atenţia tuturor, a elevilor în special, care au participat emoţional la tot ceea ce am povestit eu. Niciun premiu, niciun comentariu laudativ nu se poate compara cu chipurile calde, frumoase, inocente care au ascultat cu mintea şi sufletul tot ce am povestit despre scrierile mele.
Am simţit cât de important a fost momentul pe care-l trăiam, am simţit că în viaţă nimic nu valorează mai mult decât oamenii minunaţi care-ţi sunt alături, liniştea sufletului, bunătatea şi frumuseţea tinerilor care se pregătesc să ducă mai departe obiceiurile şi tradiţiile locurilor. Aş vorbi mult, mult despre frumuseţea clipelor trăite la Biblioteca Municipiului Mangalia, însă mă rezum la a mulţumi, cu respect şi multă iubire, tuturor celor prezenţi şi la a spune: Să ne bucurăm de viaţă, să adunăm în suflet doar ceea ce este bun, curat şi sfânt!”
Dora Alina Romanescu, 25 mai 2024, Mangalia.

MN: Articolele cu și despre scriitoarea Dora Alina Romanescu, publicate cu mare drag pe Mangalia News sunt AICI și vă invităm să le (re)descoperiți, iar cine dorește să aibă în biblioteca sa romanele cu autograf, din ediția de colecție a prozatoarei Dora Alina Romanescu, se poate adresa în privat autoarei, la telefonul 0742 223 759


Mangalia News, 26.05.2024. (sursa video: Mangalia.TV).



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply