„Mă trezesc la ora 07:00, uneori chiar la 06:30. Trebuie să ajung la job la ora 08:00.
Jobul pe care îl am presupune atenție maximă la sarcinile pe care le am de rezolvat. În timpul acesta nu am voie să mă ridic de pe scaun, deoarece voi fi sancționat. Nu am voie nici să vorbesc cu colegii. Dacă am o nelămurire și îmi întreb superiorii, îmi răspund tot cu o întrebare și o mustrare, mai exact: De ce nu sunt atent/ă? Așa că, de multe ori nu întreb. Dar mai apoi oricum sunt mustrat/ă pentru că nu am rezolvat bine sarcinile. În fine.
Pauzele sunt scurte la acest job și chiar și atunci e nevoie să faci tot ceea ce îți spun superiorii. Măcar atunci mai schimb câte o vorbă cu colegii.
După job, șeful îmi cere să fac ore suplimentare, pentru că, cică, dacă fac asta voi avea un viitor mai bun.
Deci după ora 16:00, când termin jobul, merg la celelalte joburi, în fiecare zi altul. Luni, merg la robotică, marți, la engleză, miercuri, la înot, joi, la dans, vineri, la germană. În weekend, programul e puțin mai scurt, însă și atunci am de rezolvat probleme de la jobul principal.
Mi-ar plăcea să mă distrez uneori, dar nu prea am timp.
Mi-ar plăcea să îmi văd șefii zâmbind, dar sunt prea stresați și ocupați. Nici ei nu au timp.
Mi-ar plăcea să își amintească faptul că sunt un copil și îmi place să mă joc.
Mi-ar plăcea să renunț la orele suplimentare și la joburile adiționale și, pur și simplu, să mă bucur de copilărie… pentru că adulții spun că tare repede trece copilăria.
Și aș vrea ca adulții să știe că vreau să mă joc și cu ei. Chiar și 15 minute pe zi sunt suficiente pentru mine”.
Din jurnalul unui copil care trăiește în anul 2024.
Psihoterapeut Alexandra Jarda.
Mangalia News, 04.02.2024.
