Andreea Beatrice Ana, originară din Mangalia, a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, alături de alți luptători de la CSM Constanța (galerie FOTO) 

0
688
Momente speciale, la finala Campionatului Național de seniori la lupte, de la Reșița.
Cu ocazia finalei Campionatului Național de seniori la lupte, întrecere care s-a disputat la Reșița, o parte dintre sportivii și antrenorii români au primit titlurile de „Maestru al Sportului“, „Maestru Emerit al Sportului“ precum și „Antrenor Emerit“, grație performanțelor înregistrate până acum în carieră.
Printre cei care au intrat în posesia acestor onorante distincții se numără și mai mulți sportivi, reprezentanți ai Constanței, fie legitimați la cluburi din Constanța, fie la alte cluburi, dar formați pe litoral. Astfel, Andreea Beatrice Ana, de la CSA Steaua București, și Răzvan Arnăut, de la CS Farul Constanța, au devenit Maeștri emeriți ai sportului, iar Georgianei Antuca și Mihaelei Obreja (CSM Constanța) li s-a oferit titlul de Maestru al sportului.
Originară din Mangalia, Andreea Beatrice Ana a început luptele la Mangalia, cu antrenorul Marian Oancea, sub bagheta căruia sportiva a deprins tainele luptelor și a ajuns la performanță. Anul trecut, la festivitatea prin care Federația Română de Lupte a desemnat cei mai buni luptători români pe 2022, Andreea Ana a fost câștigătoare la performerul anului Under-23. Luptătoarea este dublă campioană europeană (atât la U-23, cât și la seniori), dar și campionă mondială U-23. În 2021, a fost desemnată sportiva anului în România, iar Răzvan Arnăut a ocupat primul loc la seniori.
De curând, Ana Andreea Beatrice a cucerit aurul, devenind campioană și la Campionatul Mondial Militar, la categoria 55 kg. (…)
… Antrenorii sportivilor sunt Cornelius Trucmel, Alina Ivan, Marian Oancea și Gheorghe Grigore.
Citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply