Celebrăm poezia românească – Concurs de poezie la Colegiul Economic Mangalia

0
519
Ȋn cadrul Centrului de Documentare şi Informare al Colegiului Economic Mangalia, s-a organizat vineri, 24 noiembrie 2023, un concurs de poezie, de creaţie şi recitare, intitulat „Iubim poezia românească”, coordonat de profesor documentarist Ibolya Negoiţă, alături de profesorii de limba română, cu participarea membrilor echipei pedagogice.
Ȋn plină eră a dezvoltării tehnologiei, s-a simţit nevoia ȋntoarcerii spre poezie. Acest concurs a fost mai mult decât o simplă competiţie, a fost o oportunitate de a explora sensibilitatea şi creativitatea elevilor noştri, de a face ȋmpreună o călătorie literară.
Activitatea a fost deschisă de directorul instituţiei, prof. Raluca-Simona Ciobănel, care a adresat un cuvânt de bun venit invitatelor speciale, membre ale juriului: prof. Narciz Amza şi prof. Corina Cuşa, de la Casa Corpului Didactic, Constanţa şi doamnei doctor Anca Bucur, autoare de volume de poezii.
Concursul a avut două secţiuni, prima secţiune de recitare de către elevi a unor poeme din lirica românească, a doua secţiune, de prezentare a unor creaţii proprii. Publicul a fost ȋncântat şi de momente muzicale. A existat un moment inedit care a arătat că ȋn şcoala noastră există comunicare şi colaborare adevărată ȋntre profesori şi elevi. Doamna profesoară Gabriela Apostu, pasionată de poezie şi muzică, a interpretat poemul său „Liberul arbitru”, alături de elevul Ioniţă Patrick, care a obţinut şi Premiul de Excelenţă pentru Creaţie.
Desi activitatea a fost concepută sub forma unui concurs, toţi participanţii au realizat că au avut de câştigat, dar marele câştigător a fost POEZIA.
Prin intermediul acestei activităţi, poezia a facilitat conectarea cu noi ȋnşine, surprinderea frumuseţilor şi a misterelor vieţii. Dorim să repetăm acest tip de activitate, deoarece bucură sufletele şi sensibilitatea elevilor noştri. Doamnele profesoare de Limba şi literatura română Nebie Amet, Simona Marinescu, Alexandra Onoaie, care au pus la cale această incursiune literară, le mulţumesc, ȋn egală măsură, tuturor elevilor pentru participarea la această activitate.


Mangalia News, 27.11.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply