În anii ’50 – ’60, civilizația blocurilor încă nu invadase Dobrogea. Viața cotidiană urbană mai avea drept fundament locuitul la case. Pe atunci, existența fiecărui orășean era o carte deschisă pentru vecini. Oamenii se știau unii pe alții cu bune și cu rele, familiile se vizitau, se ajutau la nevoie. Fiecare ținea morțiș să fie în rândul lumii, să nu ajungă mai prejos decât ceilalți. Dacă nu puteau fi mai cu moț în privința banilor, a averii, se străduiau să fie mai gospodari, mai curați decât megieșii.
Fiindcă, la acea vreme, nu ajunsese, în Dobrogea, conceptul sociologic de „opinie publică“, funcționa arhaicul mecanism al „gurii lumii“, care regla viața colectivă. Oamenii se temeau de „ce or să spună vecinii“, ca de dracul. Așa că se îngrijeau să le fie casele și gardurile proaspăt văruite, ferestrele și grădinile pline de flori, pomii tunși în fiecare primăvară, curțile mereu curate, trotuarul și strada, zilnic măturate.
Curățenia din bătătura casei cădea, de regulă, în seama copiilor. Astfel, plozii erau învățați să o întrețină și să o respecte. De aceea, orașele dobrogene arătau, în acele timpuri, curate ca paharul, de nu ne era rușine cu ele în fața oaspeților străini.
Odată cu industrializarea din anii ’70, multe lucruri bune au dispărut, distruse de forța valurilor de brațe de muncă migratorii. Cohortelor de tineri, venite dinspre satele și orașele sărace ale Olteniei și Moldovei, pe marile șantiere de investiții dobrogene, le-au fost înălțate cartiere de blocuri la Constanța, Mangalia, Cernavodă și Năvodari.
Masificarea locuitului a dus la masificarea relațiilor interumane. Locul pe care îl aveau vecinii în viața cotidiană a fiecăruia l-au luat… vecinătățile, adică raporturile reci, distante, „de bună ziua“ dintre locatarii de pe aceeași scară a blocului. În viața orașelor, între zidurile imobilelor cu mai multe etaje, tip cutii de chibrit, s-a dezvoltat așa numită „cultura de bloc“, care cultivă indiferența față de tot ce se află dincolo de ușa apartamentului. Ea și-a pus amprenta pe înfățișarea mizeră a spațiilor comune ale blocurilor și a înaintat în stradă. Puțini sunt cei cărora, astăzi, le mai pasă cum arată peluzele din jurul imobilelor, trotuarele și aleile.
Dacă vechile mecanisme de autoreglare a comportamentului social au dispărut, dacă „gura lumii“ nu se mai face auzită, comunitățile trebuie să pună altceva în loc. Rolul de a nu lăsa moravurile să decadă și să devină o amenințare pentru igiena orașelor este în primul rând al edililor. Cine să conducă cruciada împotriva „civilizației egoismului și a indiferenței“, împotriva „culturii orașelor ghenă“, dacă nu primarii?
Vă fac o destăinuire: nu mă rabdă inima și, ori de câte ori văd că vreun trecător aruncă hârtii pe stradă, îl rog să le ridice și să le ducă la coșul de gunoi. Unii s-au făcut că plouă. Egoismul și indiferența puseseră stăpânire totală pe mințile și sufletele lor. Își pierduseră orice urmă de respect față de oraș și comunitate. Au fost și câțiva care s-au rușinat și au ridicat gunoiul. Le-am mulțumit pentru gestul lor.
Un tinerel mi-a reproșat: „Nu vedeți ce mizerie e pe stradă? Ce, numai eu arunc?” și a refuzat să ridice hârtia. Altul a ridicat-o și m-a întrebat: „Unde să o arunc? Pe bulevardul ăsta nu e niciun coș de gunoi?”
Vorbele celor doi mi-au demonstrat cum funcționează „cultura orașelor ghenă“. Migrația populației și locuitul la bloc, cu toate consecințele lor comportamentale reprezintă doar terenul fertil. Sămânța care îi dă naștere este atitudinea de indiferență a edililor față de oraș și comunitate.
Trebuie precizat că asigurarea curățeniei unei localități este sarcina unui sistem complex, economic și social, care include consiliul local și primăria, firmele de salubritate și de recuperare a deșeurilor, rețeaua de coșuri de gunoi, de ghene, de mijloace de depozitare a deșeurilor reciclabile, gropile de gunoi, stațiile de reciclare, contracte, taxe și tarife, campaniile de curățenie și înfrumusețare, comportamentele și atitudinile tuturor factorilor implicați și ale comunității.
Acestea din urmă s-au dereglat în Constanța pentru că, pe vremea Republicii Mazăre, foarte multe părți ale acestui sistem au fost deturnate de la scopul lor, iar altele n-au mai funcționat sau au dispărut. Spuneți și dumneavoastră, putea administrația Mazăre să convingă populația să păstreze curățenia, când municipalității nu-i păsa și nu asigura nici măcar coșuri de gunoi?
În urmă cu aproximativ o lună, am profitat de ocazia ivită și l-am rugat pe primarul Decebal Făgădău să prevadă în bugetul pe 2017 fonduri pentru coșuri de gunoi. I-am spus că nu se poate schimba comportamentul cetățenilor, dacă nu vor avea coșuri de gunoi în calea lor, pe fiecare stâlp de electricitate și dacă nu vor apărea pancartele cu mesajele: „Nu aruncați gunoi pe jos!”, „Nu călcați pe iarbă!”, „Nu rupeți florile!”.
Desigur, nu trebuie să ne așteptăm ca lucrurile să se schimbe peste noapte. Este nevoie de investiții, de oarece timp.
Eu cred că problema numărul unu a Constanței este curățenia. În prezent, orașul-port, turistic și universitar de la malul mării poate concura cu succes la titlul de cea mai mizeră localitate a țării. Domnule primar, domnilor consilieri locali, dacă nu veți putea despuți orașul pe care îl conduceți, cum ați putea rezolva problemele mult mai grele ale urbei?
Ion TIȚA-CĂLIN.
(Articol publicat în ediția din data de 26 martie 2017 a cotidianului „Cuget Liber”).
Mangalia News, 02.10.2023.
