Sprijin pentru stațiunile balneare și balneoclimaterice, din partea Ministerului Economiei, Antreprenoratului și Turismului 

0
737
Ministerul Economiei, Antreprenoratului și Turismului va acorda finanțări nerambursabile operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice care doresc să realizeze investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement, în limita unui plafon de 200.000 euro. Schema de minimis și procedura de aplicare a acesteia au fost publicate joi, 17 august a.c., în Monitorul Oficial și pot fi consultate AICI.
Sprijinul financiar de la bugetul de stat, în cuantum de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, exclusiv TVA, are rolul de a contribui la creșterea calității serviciilor turistice și conexe din destinații, fiind acoperite inclusiv cheltuieli aferente formării profesionale a personalului angajat în domeniul HoReCa. Sumele alocate programului pentru anul în curs sunt în valoare de 15.000.000 lei.
Vor fi finanțate, astfel, următoarele tipuri de activități:
  • extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, alimentație publică și tratament balnear, inclusiv a rețelelor de captare și transport a factorilor naturali de cură;
  • construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale, sportive și de agrement din stațiunile balneare;
  • achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
  • formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HoReCa.
Apelul de proiecte va fi lansat în luna septembrie, înscrierile urmând a fi derulate exclusiv online, pe www.turism.gov.ro. După completarea formularului electronic dedicat și anexarea documentelor justificative, aplicațiile depuse cu succes de operatorii economici vor fi verificate de Agențiile pentru Îndeprinderi Mici și Mijlocii de care aparțin, în ordinea numerelor de înregistrare și a bugetului aprobat. Menționăm că un beneficiar se poate înscrie cu un sigur proiect în cadrul apelului.
Data exactă la care va fi activă înscrierea, precum și perioada în care vor putea fi depuse aplicațiile vor fi anunțate pe site-ul instituției cu cel puțin 3 zile lucrătoare, înainte de începerea procesului de înregistrare propriu-zis, conform procedurii de implementare a programului.


Mangalia News, 21.08.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply