E ziua lupilor de mare!
Ziua Marinei Române nu este sărbătoarea corpurilor de oțel plutitoare, a motoarelor de mii de cai putere, a ancorelor, timonelor și odgoanelor. Ar trebui să fie aniversarea unei bresle născută cu dragoste pătimașă pentru necuprinsul mărilor și cu dor de aventură, gata oricând să se ia la trântă cu vânturile potrivnice, cu berbecii valurilor, cu furtuna. Ce este ea, cu adevărat, ar trebui să-ți dai seama din felul în care este așteptată și purtată în suflet de lupii mărilor.
Sărbătoarea recuperată
L-am întrebat pe Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, dacă marinarii români simt că aceasta este, cu adevărat ziua lor, dacă simt că sunt percepuți și prețuiți așa cum au fost, în alte vremuri, ca o categorie profesională de elită.
– E o întrebare bună. Scuzați-mă dacă voi face apel la istorie. De la înființarea flotei maritime, navigatorii români au făcut din Sărbătoarea Sfintei Maria o zi a lor. Marina, fie ea comercială sau militară, s-a bucurat de privilegiul de a purta în suflet această mare sărbătoare creștină. În anii comunismului, flota comercială, în creștere, a fost îndepărtată de la această aniversare. Practic, i-a fost răpită sărbătoarea. Evenimentul – golit de conținutul său creștin – a fost mutat la o dată fixă (a doua duminică din luna august), devenind o zi a marinei militare. După Revoluția din Decembrie 1989, în urma acțiunilor Sindicatului Liber al Navigatorilor, s-a reluat tradiția întreruptă de comuniști. Marinarii din flota comercială și militară, serbează, împreună, de Sfânta Maria. SLN a reușit să introducă, în contractele colective de muncă, o zi liberă pentru navigatori, chiar dacă aceasta nu este decretată ca zi de sărbătoare la nivel național. În acest fel, rămâne marcată – cât timp vor mai exista marinari români. Din 1992 și până astăzi, sărbătoarea este nelipsită din viața noastră, iar SLN participă la organizarea ei, alături de instituțiile statului. Dar, fiindcă m-ați întrebat, trebuie să vă răspund cu cea mai mare sinceritate: nu simțim că marinarii din flota comercială sunt apreciați ca o elită, nu simțim că aceasta este, cu adevărat, ziua lor. Poate că situația este cu totul alta în marina militară, care, de-a lungul timpului, a fost sărbătorită an de an. Noi încercăm, prin tot ceea ce întreprindem, ca marinarul român de pe navele comerciale, indiferent de pavilion, să simtă că aceasta este și ziua lor.
O avuție națională
– Domnule Mihălcioiu, sărbătorim Ziua Marinei Române într-un context aparte. Țara noastră are statutul de rezervor de forță de muncă al flotelor lumii.
– După sondajele BIMCO suntem pe locul 10 în lume, în rândul furnizorilor de forță de muncă. Asigurăm peste 20.000 de navigatori, ceea ce înseamnă foarte mult. Vedeți, din acest punct de vedere, corpul marinăresc a luat locul flotei naționale, care deținea un loc fruntaș printre flotele lumii, înainte de 1989. Acum, oamenii care cutreieră mările și oceanele lumii îi asigură țării o poziție înaltă în topul mondial.
– Această uriașă rezervă de forță de muncă, pe care România o sporește an de an și o întinerește prin contribuția învățământului marinăresc din Constanța, se bucură de atenția și protecția statului român?
– Știți ce văd eu? Văd că nu se prea bucură de atenția statului nostru, mă refer la anumite ministere și la legislația care ne lipsește. Ministerul Transporturilor a fost, dintotdeauna, apropiat de marinari. Nu același lucru se poate spune despre Ministerul Muncii, care ar trebui să intervină pentru a asigura protecția navigatorilor români pe piața muncii. Cei ce dețin instrumentele legii în mână nu tratează marinarul ca pe o prioritate, nici măcar ca pe un om obișnuit. Se manifestă, încă, acea concepție că marinarului nu trebuie să i se dea atenție, că are destui bani și poate să se descurce. E o idee falsă. Marinarii trebuie tratați ca o bogăție națională, ca o profesie de elită, cu oameni bine pregătiți, care, prin forțe proprii, își fac loc pe piața muncii și de pe urma cărora statul culege roadele. Banii pe care ei îi aduc în țară contribuie direct și indirect la dezvoltarea societății românești în ansamblu. Multe țări, precum Polonia, Estonia, Lituania, Slovenia – prețuiesc această bogăție și o susțin. În Filipine, jumătate din produsul național brut îl reprezintă veniturile aduse de marinari.
Romantismul călătoriilor de altă dată
– În prezent are loc o schimbare la nivelul meseriei de marinar. O dată cu pătrunderea automatizării și informatizării pe nave, puterea minții a luat locul forței mușchilor, iar aceasta a făcut să fie nevoie de mai puțini marinari pe nave. Constituie aceste schimbări o amenințare pentru marinarii români?
– Această evoluție firească nu ne îngrijorează, câtă vreme la nivel internațional este nevoie de mai multe nave. Europa, Coreea de Sud, China, Japonia, Africa de Sud au programe de dezvoltare, de construcții noi, căci este necesar să se întinerească flota mondială. Îngrijorarea noastră este legată de faptul că marinarii români nu sunt sprijiniți de Ministerul Muncii să ajungă pe aceste nave.
– Marinăria mai are ceva din frumusețea, bărbăția și romantismul vremurilor când se naviga cu vele, urmărind poziția stelelor?
– Marinăria rămâne o profesie deosebită, frumoasă și dură. Izolarea îndelungată și lupta cu forțele naturii au rămas. Necesită, ca și în trecut, multe abilități, dar de altă natură. Tehnologia înaltă cere cunoștințe și aptitudini intelectuale dezvoltate. În locul a numeroase îndeletniciri manuale de la bordul navelor, a apărut „cultura butonului“. Marinarul trebuie să știe pe ce tastă să apese pentru a porni diesel-generatorul, a deschide magazia de marfă sau a acționa instalația de abur. Ce să mai spunem de faptul că, din transporturile internaționale de astăzi, a dispărut romantismul călătoriilor lungi. În încheiere, le urez navigatorilor români tot binele din lume, prosperitate și multă putere de muncă!
Ion TIȚA-CĂLIN.
(Articol publicat în ediția din data de 14 august 2006 a cotidianului „Cuget Liber”).
Mangalia News, 15.08.2023.
