#MEAT susține programul de Masterat „Comerț Exterior”, derulat de Facultatea de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din București

0
643
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului susține excelența academică!
Studenții pasionați de economie, care sunt interesați să înțeleagă în profunzime dinamica piețelor globale, sunt încurajați să aplice, în număr cât mai mare, la programul de masterat „Comerț Exterior”, derulat de Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București (#ASE).
Printre disciplinele pe care studenții le vor studia în cadrul programului de masterat se numără politicile comerciale, diplomația, tehnicile de negociere, instrumentele de promovare și programele de export, leadershipul în context internațional, managementul riscurilor, toate acestea fiind încununate cu un stagiu de practică.
Masteranzii vor putea transpune în practică la #MEAT toate noțiunile teoretice dobândite pe parcursul celor doi ani de studiu! Oportunitățile de internship, puse la dispoziția acestora, sunt datorate acordului de parteneriat încheiat de instituția noastră cu #ASE, scopul fiind dezvoltarea abilităților viitorilor profesioniști în domeniul politicilor comerciale.
Mai exact, printre activitățile specifice ale #MEAT, la care vor putea participa și contribui stagiarii, se remarcă pregătirea și promovarea intereselor comerciale naționale în cadrul instituțiilor europene, dar și elaborarea poziției României cu privire la politica comercială comună a UE. Printre altele, studenții vor putea asista specialiștii și în procesul de acordare de asistență operatorilor economici, în scopul valorificării comerțului cu țările terțe.
Înscrierile la programul de masterat „Comerț Exterior” au loc în perioada 20-24 iulie. Mai multe informații pot fi obținute de aici: https://shorturl.at/fBIV9. Mult succes!
PS: Vă așteptăm la practică!


Mangalia News, 24.07.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply