O bogată colecție de presă scrisă românească, la Biblioteca Academiei Române

0
565

În atât de îmbietoarea atmosferă elevată a Academiei Române a avut loc joi, 09.03.2023, vernisajul expoziției cu tema „Presa Românească. Între tradiție și modernitate”.

Evenimentul organizat de Biblioteca Academiei Române (Serviciul de catalogare manuscrise, Serviciul de manuscrise-carte rară) a debutat la ora 11:00, în Sala „Theodor Pallady” a acestei biblioteci. Academician Marius Andruh, Vicepreședinte al Academiei Române, a rostit cu acest prilej o alocuțiune, urmată de expunerea prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al aceleiași instituții, Director General al Bibliotecii Academiei.

Manifestare tradițională, organizată anual, expoziția pune în prim plan prezentarea unui tezaur cu care orice bibliotecă academică din lume se  poate mândri: o valoroasă colecție de periodice, care numără peste 58.000 de titluri.

Este cunoscut faptul că prin varietatea, raritatea și diversitatea publicațiilor periodice, Biblioteca Academiei Române este deținătoarea celei mai bogate și mai cuprinzătoare colecții de presă românească tipărită în țară sau în străinătate.

Prin statutul său de funcționare, Biblioteca Academiei Române are misiunea de colectare, arhivare și întreținere (conservare, restaurare), în special a tot ceea ce a fost publicat sau editat în România, dar și a periodicelor românești apărute în decursul timpului în străinătate.

În discursul introductiv, domnul Academician Marius Andruh, referindu-se la pasiunea, priceperea și dragostea cu care sunt păstrate aceste exemplare rarisime, a spus printre altele: „O astfel de expoziție nu se poate face decât cu dragoste pentru ceea ce se găsește în această clădire. (…) Să mângâiați cu privirea lucruri unice din istoria culturii noastre, să vă bucurați, să vă îmbogățiți, să transmiteți mesajul nostru şi către generația tânără care este așteptată să ia un contact direct cu o parte din istoria noastră”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

La rândul său, Directorul General al Bibliotecii Academiei, domnul prof. ing. Nicolae Noica a subliniat necesitatea ca un asemenea tezaur să fie larg cunoscut, mai ales de tânăra generație, nu doar expus periodic în sălile Academiei: „Avem datoria cu toții să promovăm aceste lucruri. (…) Eu sper ca, împreună cu dumneavoastră, să facem o echipă şi să promovăm, aducând la cunoștința publicului românesc şi mai ales a generației tinere aceste extraordinare lucruri pe care le avem. E un tezaur care se găsește aici (…).”

Prezent la această manifestare, apreciatul jurnalist Dan Constantin, președinte al Comisiei de Atestare Profesională a UZPR, a reliefat însemnătatea evenimentului pentru lumea presei românești. De asemenea, Domnia sa a subliniat necesitatea ca aceste publicații valoroase aflate la Biblioteca Academiei Române să fie disponibile și online, fapt pentru care este necesară o intensă activitate de scanare și digitalizare a publicațiilor.

Participând la inaugurare, atenția mi-a fost evident atrasă de cel mai prețios exponat: o copie după primul ziar apărut pe meleagurile românești și anume „Courier de Moldavie”, scos la Iași, la 1790.

În acest context m-am bucurat amintindu-mi că, în primul an de apariție a Revistei „Muzeul Presei Românești” (Anul I, nr. 3/August 2021, pp. 48-53), a fost publicat un interesant studiu dedicat acestui număr de ziar (archive.org), în care au fost aduse pentru prima oară în discuție aspecte inedite referitoare la valoroasa publicație.

Expoziția este deschisă publicului, în perioada 9-24 martie, a.c., de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-15:00 și sâmbăta, între orele 10:00-13:00.

Tanța Tănăsescu / UZPR.


Mangalia News, 11.03.2023.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply