♦ Runda actuală de finanţare vine în completarea unei runde de seed, în valoare de 1,1 milioane euro, desfăşurată anul acesta. În plus, start-up-ul a atras şi un grant de la guvernul elveţian ♦ Fondatorii au câştigat competiţia SpaceX Hyperloop Pod Competition de mai multe ori şi au discutat cu Elon Musk în vederea dezvoltării unei tehnologii de transport terestru de mare viteză.
Start-up-ul Swisspod Technologies, fondat în Elveţia de românul Denis Tudor, alături de Cyril Dénéréaz, care dezvoltă o tehnologie ce ar putea permite crearea unei soluţii de transport terestru de mare viteză – până la 1.200 km/h, a reuşit să atragă în decurs de doi ani investiţii în valoare totală de peste 6 milioane euro, guvernul elveţian fiind unul dintre primii şi principalii investitori în proiect. În prezent, start-up-ul are în derulare o rundă de finanţare de 1,8 milioane euro, din care 0,5 mil. euro vrea să îi atragă prin intermediul platformei de equity crowdfunding Seedblink. Evaluarea proiectului Swisspod, înainte de începerea acestei runde, se ridică la peste 18 milioane euro. Banii din actuala rundă de finanţare vor merge aproape în totalitate în dezvoltarea produsului.
„Noi avem un contract în America, pentru a construi o infrastructură de testare la scară reală în Colorado şi toţi banii pe care îi strângem în runda aceasta vor fi investiţi exclusiv în partea de dezvoltare a produsului în SUA, însă probabil că vor fi alocate şi sume mici pe partea de business development chiar dacă avem, cred eu, un model destul de stabil pentru a putea crea un asemenea mod de transport. În momentul de faţă, capsulele pe care le creăm în Elveţia sunt mai mult de cercetare-dezvoltare, iar cea pe care o vom crea în America este mai mult de produs, deci acel vehicul va fi ce vom putea noi să vindem sau să oferim ca serviciu către un furnizor de servicii logistice“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Denis Tudor, cofondator şi CEO al Swisspod Technologies.
Continuarea, cu VIDEO, aici: zf.ro/zf-it-generation/start-up-pitch-denis-tudor
MN: Despre Denis Tudor, mangalianul nostru drag, am publicat numeroase articole pe care vă invităm să le vizionați AICI.