RECORD MONDIAL! Cea mai premiată fotografie portret din lume este a unei fetiţe românce, datorită unui ungur

0
1272

farmec.ro
carturesti.ro%20
Cea mai premiată fotografie portret din lume, realizată de reputatul artist fotograf Kerekes István, originar din Târgu Mureş. Artistul s-a stabilit în Ungaria (2007), iar acum locuiește în Mosonmagyaróvár, împreună cu familia, unde lucrează ca profesor de educație fizică. Portretul unei fetiţe din Maramureş, “Yelena”, i-a adus artistului peste 600 de premii internaţionale în 58 de ţări din întreaga lume. Realizată în 2009, fotografia a doborât recordul mondial de cea mai premiată imagine din lume, titulatura fiind valabilă şi în prezent.

Potrivit datelor Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), acest rezultat este un record mondial. Artistul fotograf expozant este posesorul a peste 3.000 de premii şi medalii naţionale şi internaţionale. Subiectele sale preferate sunt socio-fotografia şi portretele. În vara anului 2018 a primit de la FIAP cea mai înaltă distincţie a Federaţiei internaţionale recunoscute de UNESCO: distincţia Artist Excelent de diamant, gradul 3 (EFIAP d/3). În perioada în care a preluat distincţia, în lume existau doar 5 artişti fotografi cu asemenea distincţie, el fiind cel mai tânăr dintre ei! Tot în anul 2018 a fost distins cu Meritul de Stat Crucea de Aur a Ungariei.

„Soarta nu-ți oferă de două ori șansa să întâlnești un chip ca al Yelenei”, spune Istvan Kerekes.

Miron Scorobete: „La acest formidabil text preluat de pe internet, aş mai adăuga doar o reflecţie personală la care ţin. Dincolo de sobrietatea lui, o înşiruire de date, fie ele şi senzaţionale, textul e, concentrat, un cod al existenţei umane. Este norma care ne demonstrează mai evident decât ar putea-o face biblioteci întregi, universităţi, tribunale cum să trăim în armonie unii cu alţii, fără eterna aţâţare a urii, senini.
Strălucitul artist Kerekes István, recordmen mondial, le predă copiilor Educaţia Fizică, dar nouă, celor mari, prin propriul exemplu, ne dă o mare lecţie de Educaţie Morală. Îl felicităm şi-i mulţumim”.


Mangalia News, 26.11.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply