Promovarea identității lingvistice, culturale și educaționale a copiilor români din S.U.A.

0
767

farmec.ro
carturesti.ro%20

Editura „My Romanian World Publishing House LLC” a obținut, pentru perioada 25 septembrie – 30 octombrie 2022, din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), un sprijin financiar în valoare de 200.000 lei, pentru derularea proiectului „Promovarea identității lingvistice, culturale și educaționale a copiilor români din S.U.A.”.

Proiectul are drept principal obiectiv consolidarea unității lingvistice și culturale a copiilor români din S.U.A., prin tipărirea de materiale educaționale: proiecte istorice, geografice, religioase, literare, toate în limba română. De asemenea, se urmărește ca părinții să conștientizeze importanța conservării limbii, obiceiurilor și tradițiilor românești și a transmiterii acestor valori către copiii lor.

Proiectul se va desfășura în Chicago – Illinois, S.U.A., în colaborare cu Mitropolia Ortodoxă Română a celor Două Americi, cu sediul în Chicago și Școala „Guardian Angel Orthodox Day School”, în cadrul Programului de Limba Română ca limba a doua. Fondurile nerambursabile atrase de editură în cadrul sesiunii de finanțare 2022, lansată de DRP, vor fi direcționate către tipărirea de proiecte educaționale în limba română pentru copiii românii din S.U.A., precum și către organizarea de webinare cu scop educativ, în vederea promovării și folosirii materialelor editurii, la care vor participa profesori și părinți români.

Activitățile derulate în cadrul proiectului au drept scop îmbunătățirea cunoștințelor de limba română ale copiilor din diaspora, precum și promovarea valorile identitare românești peste hotare. Materialele create în cadrul acestui proiect vor fi accesibile tuturor copiilor români din S.U.A., pe website-ul editurii și după încheierea proiectului.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanțări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ, care urmăresc păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor din vecinătate și din diaspora, precum și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara țării.

Președinta Editurii „My Romanian World Publishing House LLC”, Prof. Alina Vance.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 04.10.2022.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply