Aur pentru Bianca Costea și David Popovici, la CM de juniori din Peru! România, opt medalii – patru de aur, două de argint și două de bronz [VIDEO]

0
643
Bianca Costea a cucerit aurul în proba de 50 m liber din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație pentru juniori. David Popovici a câștigat aurul la 100 m liber. România a terminat competiția din Peru cu opt medalii: patru de aur, două de argint și două de bronz.

David Popovici, aur la 100 de metri liber 

David Popovici, deținătorul titlurilor mondiale și europene la seniori, nu putea să aibă emoții în competiția destinată juniorilor. Sportivul legitimat la CS Dinamo a înotat pe culoarul 4 în finală și a încheiat cele două lungimi de bazin, în 47,13 secunde. Este al 4-lea cel mai bun timp al probei din anul 2022! Popovici bifează acum o performanță uluitoare: deține 9 dintre cei mai buni timpi ai anului la 100 de metri liber.

David Popovici (17 ani) a cucerit medalia de aur și în proba de 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori din Peru. Bianca Costea (17 ani) a obținut aurul la 50 de metri liberi, iar Vlad Stancu (17 ani) bronzul, la 1.500 metri liber. 

David Popovici încheie Mondialul de juniori din Peru cu 4 medalii:

  • aur, la 200 de metri liber,
  • aur, la 100 de metri liber,
  • aur, la ștafeta de 4X100 metri liber masculin (alături de Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Dinu),
  • argint, la ștafeta de 4X100 metri liber mixt (alături de Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea și Rebecca Diaconescu).

Bianca Costea, aur la 50 de metri liber.

Bianca Costea (17 ani) a cucerit medalia de aur în proba de 50 de metri liber. Calificată doar cu al 5-lea timp, sportiva „tricoloră” a avut un timp de reacție mai slab în comparație cu favoritele din finală.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

A înotat fantastic însă ultimii metri și a încheiat în 25,23 secunde, mai rapidă decât italiencele Sara Curtis și Matilde Biagioti. (sursa: gsp.ro).

România a terminat excelent Mondialele de juniori de la Lima, cucerind în ultima zi două medalii de aur. Țara noastră s-a situat pe locul 4 în clasamentul pe medalii, o performanță fără precedent în istoria participărilor la această competiție.

Grație performanțelor reuşite de Popovici şi Costea duminică noapte, România a ajuns la 4 medalii de aur, după ce în zilele precedente Popovici a obținut locul 1 și la 200 metri liber, dar și cu ștafeta masculină de 4×100 metri liber.

Astfel, tricolorii se întorc din Peru cu 8 medalii, 4 de aur, lucru care le-a permis să termine competiția pe un impresionant loc 4 în clasamentul pe medalii. Țara noastră a fost depășită doar de Japonia, marea performeră a Mondialelor, de Ungaria și Polonia, două țări cu mare tradiție în înot.

Mai mult, pe gds.ro


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply