Astăzi este Ziua Limbii Române | “Patria mea este Limba română!” – Nichita Stănescu

0
1899

Astăzi este Ziua Limbii Române. Limba noastră, aceași pe toate meleagurile locuite de români, până în zări îndepărtate, credința și obiceiurile comune ne-au făcut să fim un popor și o țară, chiar și atunci, când în furtunile veacurilor, era împărțită între imperiile vecine. Eminescu, “sfântul preacurat al ghiersului românesc”, cum l-a denumit Tudor Arghezi, a fost cel care a dat limbii noastre o valoare poetică, simbolică și filozofică, ridicând-o la nivel universal. Alexei Mateevici, poetul Moldovei noastre dintre Prut și Nistru scria:
“Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam ce, fără veste,
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
……………………………………….
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii”…
Un veac mai târziu, demnul urmaș al Luceafărului, Nichita Stănescu avea să afirme cu tărie și îndreptățire: “Patria mea este Limba română!”

La mulți ani, Limbii române, căci atât timp cât ea va fi vie, vom fi și noi români! (Valentin Tanase).

MN: Admirabilele lucrări ale artistului plastic Valentin Tănase, publicate de cotidianul online Mangalia News pot fi vizualizate AICI.


Mangalia News, 31.08.2021. (Republicare 31.08.2022).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply