Muzică, dansuri tradiționale, dar și produse specifice turcești, la Festivalul „BACLAVAUA DE AUR” din Mangalia

0
924
Timp de două zile, Mangalia a fost “capitala de vară” a produselor de patiserie tradiţionale turceşti, dar şi a muzicii şi a ritmurilor specifice comunităţii turce, în cadrul Festivalului „Baclavaua de aur”, care a avut loc în perioada 29-30 iulie. Festivalul a fost organizat de Uniunea Democrată Turcă din România, sucursala Mangalia şi Primăria Mangalia, cu sprijinul comisiilor de cultură şi tineret din cadrul UDTR.

Festivalul „Baclavaua de aur” a debutat în prezenţa preşedintelui UDTR, ing. Osman Fedbi, a preşedintelui Sucursalei Mangalia a UDTR, dl. Ilmi Suliman şi a preşedinţilor comisiilor de cultură, femei şi tineret, prof. Serin Türkoğlu, Filiz Ismail, respectiv Harun Osman. La festivitatea de deschidere au mai participat: subprefectul Şenol Ali, ataşatul Duygu Bozkurt, din cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa şi Tuna Balkan, directorul Centrului Cultural „Yunus Emre” Constanţa.

Pe platoul din faţa Casei de Cultură au fost expuse preparate de patiserie tradiţionale turceşti, regină fiind savuroasa baclava cu nucă sau fistic. Programul artistic a fost susţinut de ansamblurile folclorice „Fidanlar”(Constanţa) şi „Tuna” (Tulcea) ale Uniunii Democrate Turce din România. Un moment inedit pentru turiştii prezenţi la festival l-a constituit demonstraţia de pictură Ebru, susţinută de preşedinta comisiei de cultură a UDTR, prof. Serin Türkoğlu. Nu puţini au fost cei care au încercat să descopere tainele picturii pe apă sub îndrumarea doamnei Serin Türkoğlu. Îmbrăcaţi în costume turceşti de epocă, membrii Comisiei de tineret a UDTR au adus popularitate festivalului, prin cererile numeroase ale participanţilor la eveniment de a face fotografii, pentru a fi expuse pe reţelele de socializare.

Festivalul, aflat la prima ediţie, a fost coordonat din partea UDTR de Reyhan Ismail, secretară la Sucursala Mangalia a UDTR. (cugetliber.ro).

MN: Mai multe articole publicate de Mangalia News despre prima ediție a Festivalului „Baclavaua de Aur”, puteți citi AICI.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply