La Ministerul Antreprenoriatului și Turismului au avut loc două întâlniri care fac parte din programul de consultări lunare – prima, cu reprezentanții industriei turismului, următoarea, cu cei ai mediului de afaceri românesc

0
840

COMUNICAT DE PRESĂ (MAT):

La sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului au avut loc marți, 8 martie a.c., două ședințe consecutive, prima cu reprezentanții industriei turismului, următoarea cu cei ai mediului de afaceri românesc. Întâlnirile fac parte din programul de consultări lunare, stabilit pentru fiecare zi de marți din a doua săptămână a lunii cu scopul de a întări prin dialog parteneriatul public-privat. Discuțiile au fost prezidate de secretarii de stat Lucian-Ioan Rus și Florin-Sergiu Dobrescu.

În cadrul primei runde de consultări, a fost urmărit și discutat îndeaproape calendarul de acțiuni agreat pentru dezvoltarea și promovarea turismului românesc. Suplimentar, printre punctele aflate în dezbatere s-au regăsit și facilitățile fiscale, acordate drept compensație pentru pierderile suferite ca urmare a efectelor pandemiei Covid-19, precum și modalitățile de protecție a mediului de afaceri de profil și nu numai în fața creșterii prețului la energia electrică și gaze naturale.

Cea de-a doua întâlnire s-a concentrat asupra programelor pe care ministerul le va implementa anul acesta. O prioritate imediată este ediția a treia Start-Up Nation, care, conform termenului avansat, va fi lansată în perioada aprilie-mai. În acest sens, secretarii de stat Lucian-Ioan Rus și Florin-Sergiu Dobrescu au reiterat în cadrul dialogului rugămintea ca persoanele interesate să transmită propuneri, sugestii și opinii pentru definitivarea procedurii de implementare, care se află în prezent în dezbatere publică.

Totodată, un alt subiect important care a fost adus în discuție pe agenda ambelor întâlniri este impactul pe care conflictul din Ucraina îl are asupra activităților economice locale, realizându-se o scurtă inventariere a celor mai pregante dificultăți cu care antreprenorii români încep să se confrunte ca urmare a situației geopolitice. Cu toate acestea, a fost subliniat mesajul că România este o țară, precum și o destinație sigură, fiind aplaudate și încurajate inițiativele private de a veni în ajutorul refugiaților.


Mangalia News, 09.03.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply