Vă mulțumim pentru încredere și solidaritate, pentru că faceți posibile proiectele Fundației Baylor Marea Neagră!

0
438

În ciuda pandemiei, Centrul de Excelență Clinică al Fundației Baylor Marea Neagră a funcționat zilnic. Echipa noastră a oferit pe parcursul anului servicii medicale, psihosociale și de navigare pentru 554 pacienți cu hepatite cronice și aproximativ 1000 care trăiesc cu HIV/SIDA.

Programul de testare voluntară, gratuită, rapidă și confidențială se apropie de 100.000 de persoane testate. Numai în acest an și-au aflat statusul HIV-Hep la centrele de testare ale Fundației Baylor Marea Neagră și cu ajutorul laboratorului mobil, 4872 de persoane, in Dobrogea.

În cele ce urmează, vă prezentăm câteva dintre momentele cheie ale activităților Fundației Baylor Marea Neagră din anul care se încheie:

În aprilie, Centrul de Excelență Clinică a aniversat 20 de ani de la inaugurare.
Recunoscând valoarea vindecătoare a acțiunii, științei și colaborării, o mână de oameni a pornit pe calea gestionării infecției cu HIV.

Am prezentat un nou studiu Baylor referitor la cunoștințele despre căile de transmitere a HIV și a hepatitelor virale în rândul cadrelor medicale în cadrul Conferinței HepHIV de la Lisabona.

Colega noastră Florica Niculaie a adus la Constanța trofeul celei de a șaptea ediții a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială – Florica Niculaie, asistentul social al anului în domeniul prevenirii/reducerii riscurilor asociate infecției cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sănătatea mintală a bolnavului cronic este o prioritate pentru Baylor România: un nou studiu a arătat că 37% dintre persoanele care trăiesc cu HIV și care primesc servicii la Baylor au de gestionat cel puțin o problemă legată de calitatea vieții și de satisfacția legată de viață.

Aderența la tratament, un subiect de interes pentru viitorii psihologi și asistenți sociali, „Rolul echipei multidisciplinare în menținerea aderenței la tratament pentru pacienții seropozitivi” fiind discutat pe larg cu studenți de la Facultățile de Psihologie și Asistență Socială ai Universității Ovidius din Constanța, Universității „A. I. Cuza” din Iași și „Babeș-Bolyai” din Cluj.

Am continuat seria studiilor care permit modelarea unor intervenții de succes. Astfel, echipa noastră a reușit să influențeze atitudinile și ratele de vaccinare anti-COVID-19 ale beneficiarilor.

Cursul de puncție venoasă și injecții organizat de Fundația Baylor se dovedește în continuare un succes, elevii având ocazia de a parcurge un modul teoretic extins și o sesiune practică unde își pot perfecționa aptitudinile.

Săptămâna Europeană a Testării a inclus 3 activități de testare în comunitate desfășurate în perioada 22 – 29 noiembrie, în comuna Amzacea și două licee din Constanța, Liceul Teoretic George Călinescu, Liceul și Școala Postliceală Sanitară G.E Palade.

Am marcat 1 Decembrie, Ziua internațională de comemorare a victimelor SIDA, prin două evenimente:

Centrul de Excelență Clinică a găzduit lansarea volumului „Gemenele japoneze”: dr. Rodica Mătușa a ales să împartă emoția lansării celui de al doilea volum de proză cu colaboratorii săi. Câțiva dintre cei care au primit cu bucurie volumul proaspăt lansat i-au fost colaboratori de cursă lungă și au însoțit-o pe parcursul celor aproape 40 de ani în care a ales să muncească cu copiii infectați cu HIV din Constanța.

La invitația Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră, a prezentat rezultatele studiului „Atitudinile persoanelor care trăiesc cu HIV din județul Constanța față de vaccinarea împotriva COVID-19”.

Florica Niculaie, asistent social grad principal, a fost invitată să le vorbească studenților de la Departamentul de Științe Umane și Social-Politice al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava despre „Rolul asistentului social în domeniul prevenirii/reducerii riscurilor asociate infecției cu HIV”. A fost o întâlnire de informare, clarificare și învățare din exemple practice ale specificului muncii în domeniu.


Mangalia News, 24.12. 2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply