Apa sulfuroasă – un factor terapeutic cu tradiție, la Sanatoriul Balnear Mangalia

0
1920

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) oferă pacienților o gamă largă de servicii medicale, apa sulfuroasă fiind cea mai folosită metodă terapeutică. Unitatea balneară din sudul litoralului Mării Negre este printe puținele instituții de profil, care folosesc ca factor terapeutic, apa sulfuroasă.

Specialiștii din cadrul sanatoriului subliniază că această resursă naturală are indicații multiple în recuperarea medicală, patologiile cele mai tratate fiind afecțiunile reumatismale degenerative, inflamatorii și abarticulare cronice, afecțiunile posttraumatice cronice ale aparatului locomotor, dar și ale sistemului nervos central și periferic, precum și afecțiunile dermatologice cronice, vasculare periferice, ginecologice, respiratorii și ORL cronice.

“Pacienții pot efectua, în cadrul Sanatoriului Balnear Mangalia, cure externe cu apă sufuroasă, sub formă de băi la cadă (simple sau în combinație cu nămol), bazine cu apă sulfuroasă (pentru hidrokinetoterapie) și irigații vaginale”, a declarat directorul medical al instituției. Reprezentantul unității medicale a mai declarat că apa sulfuroasă este extrem de benefică în stimularea secrețiilor gastro-intestinale, a tranzitului intestinal, reducerea glicemiei la diabetici.

”De asemenea, pentru cure de diureză, benefică este și cura internă cu apă sulfuroasă (crenoterapia), ce constă în ingestia de apă sulfuroasă, la indicația medicului specialist, în dozele prescrise de acesta”, au mai subliniat specialiștii din cadrul SBRM.


Mangalia News, 13.06.2021.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply