Ministrul Drulă îngroapă sudul litoralului. Alternativa Techirghiol a pierdut finanțarea prin PNRR. Motivele nu se cunosc

0
1380
  • La începutul acestu an, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă spunea că “Alternativa Techirghiol” este pe lista sa de priorități.
  • În 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit companiei Consitrans SRL contractul pentru elaborare studiu de fezabilitate.
  • Varianta de Ocolire Techirghiol are rolul de a prelua traficul de pe autostrăzile A2, A4 şi de a-l dirija spre litoralul de sud al Mării Negre, respectiv Punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria.
  • Condiţiile de relief din zona traseului permit adoptarea unei viteze de proiectare de 100 – 120 km/h.
  • Proiectul rămîne în sertarele lui Drulă, dat fiind faptul că acesta nu a fost introdus pe lista proiectele de infrastructură negociate pentru a fi finanțate în cadrul PNRR.
  • În timp colegii lui Drulă de la USR PLUS de tac mâlc, liberalii îi cer ministrului Transporturilor să vină că precizari cu privire la sursele de finanțare a drumului expres spre sudul litoralului.

La începutul acestui an, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă scria pe pagina sa de Facebook că “Alternativa Techirghiol” – unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din planul județean, este pe lista sa de priorități.

”Proiectul care prevede continuarea autostrăzii A4 în sudul litoralului Drumul va merge de la Nord la Sud, ca ocolitoare a Constanţei, va continua peste canalul Dunăre-Marea Neagră, va trece la vest de Lacul Techirghiol şi va ajunge, cel puţin în prima fază, până undeva în zona Olimp, un bypass al staţiunilor agglomerate.

În 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit companiei Consitrans SRL contractul pentru elaborare studiu de fezabilitate, elaborare proiect tehnic şi DTAC pentru obiectivul Alternativa Techirghiol“. Durata contractului este de 24 de luni de la data intrării în vigoare a acestuia. Contractul a fost atribuit pe data de 26.07.2019. Câştigătoare a fost declarată societatea Consitrans SRL, iar valoarea totală finală a contractului este de 5.372.889,41 de lei, fără TVA.

Varianta de Ocolire Techirghiol – profil de drum expres 

Condiţiile de relief din zona traseului permit adoptarea unei viteze de proiectare de 100 – 120 km/h. În acest sens, CNAIR anunța la momentul atribuirii contractului că urmăreşte construcţia unei legături rutiere rapide între autostrada A2 şi sudul litoralului, astfel că Varianta de Ocolire Techirghiol va avea profil de drum expres.

Varianta de Ocolire Techirghiol are rolul de a prelua traficul de pe autostrăzile A2, A4 şi de a-l dirija spre litoralul de sud al Mării Negre, respectiv Punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria. Traseul drumului va avea o lungime totală de 25,875 km. Acesta începe din intersecţia drumurilor naţionale DN 39 cu DN 39A, zona pasajului RO-RO, la intrarea în localitatea Eforie şi se desfăşoară pe direcţia nord-sud, trece prin apropierea localităţilor Eforie, Techirghiol, Moviliţa, Biruinţa, Moşneni şi 23 August”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Tot ce ați lecturat mai sus rămâne în continuare un proiect în sertarele lui Drulă, dat fiind faptul că acesta nu a fost introdus pe lista proiectele de infrastructură negociate pentru a fi finanțate în cadrul PNRR de Bruxelles.

Colegii de partid ai lui Drulă tac. Liberalii cer explicații!

Citiți continuarea în ziuaconstanta.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply