Mangalia News descrisă de Victor Ravini – ”Lucrător în redacția Ord&Bild, corabia amiral a culturii din Suedia și din Țările Scandinave, cu deformație profesională de cârtitor veșnic nemulțumit la orice văd”

0
1371
De la prima vedere, Mangalia News e cu totul altceva decât… orice altceva. Înainte de a alege cu ce să încep să citesc, m-am delectat admirând aspectul grafic-artistic. Asta din cauză că eu am lucrat în redacția Ord&Bild, corabia amiral a Culturii din Suedia și din Țările Scandinave, așa că am căpătat o deformație profesională, de cârtitor veșnic nemulțumit, la orice văd.
Nu toți graficienii altor site-uri sunt și tehnicieni și totodată artiști grafici, cum văd că a avut norocul să găsească redacția MN. Asta e o meserie grea, care nu se învață jucând arșice și nu poate fi lăsată pe mâna oricui, care bate clapele în mare viteză.
Parcă văd graficianul de la MN făcând pauze de gândire, cu stacana de cafea în mână. Prezentarea artistică e bine gândită, clară, aerisită, echilibrată și armonioasă. Expunere judicios proporționată între imagini, titluri, texte enunțiative sau spații albe, cu un bun balans de culori, și alea aranjate cum numai pictorii știu să plaseze culorile. Fonturile sanserife sunt profesional alese, spațiile dintre rânduri și kerning-ul sunt potrivite cum scrie în manualele de tipografie, astfel că lectura este comodă, odihnitoare pentru ochi. Textele îmbie la lectură chiar și un ochelarist ca mine.
Rubricile din bara cu meniul sunt variate și cuprind o paletă largă de domenii, adresată unei multitudini de cititori cu interese diferite. Conținutul fiecărei rubrici poate fi vizualizat ușor, alegerea unui titlu sau altul, unul mai interesant decât altul, nu e ușoară și nici nu trebuie să fie ușoară. Se poate trece rapid de la un text la altul, iar răsplata e gratifiantă, benefică. Cititorul rămâne cu ceva, nu a citit degeaba. MN oferă o frescă panoramică a ceea ce se mai întâmplă prin țară și în diaspora.
Colaborarea cu redacția MN, mai exact cu Domnul Profesor Traian Lupu, este fluidă, pe aceeași lungime de undă. Cum s-o putea acomoda și potrivi cu atâtea lungimi de undă diferite, cum desigur că au diferiții colaboratori ai ziarului, nu toți la fel de acomodabili? Îmi răspunde prompt și cu claritate. Nu rămân cu dubii, cum mi se întâmplă uneori, cu alte ocazii, altundeva.
Domnul Profesor Traian Lupu are criterii valorice și morale pentru a acorda cu competență profesională Diplome de Excelență autorilor, fidelizându-i astfel și alege texte cu care fidelizează cititorii. Ziarul MN e o sală de conferințe și o sală de lectură.
Ce proiecte am?
1. Să continui episoadele din romanul „Crastaveția” care e gata, dar nu mă îndur să îl dau la vreo editură, pentru că îmi place să îl mai pieptăn. Nimic nu îmi place mai mult, decât să mă re-citesc pe mine însumi. Da, Crastaveția – ca să rimeze cu Veneția și Elveția – conține întâmplări adevărate, de nu știe cititorul dacă trebuie să se îngrozească sau să râdă. Depinde, dacă citește noaptea sau ziua.
2. Să continui cu episoadele pentru cartea „Sala de lectură”, în care prezint citate din mari savanți sau gânditori occidentali, care m-au ajutat să înțeleg mai bine unele fenomene de cultură din țara noastră, cu comentariile mele ultra-subiective, legate de ceea ce ne interesează pe noi românii. Trag spuza lor pe turta noastră.
3. Să continui cu scrisul amintirilor hazlii, din ce am trăit în țară sau în afara țării.
4. Să continui cu eseuri menite să repună Miorița pe piedestalul pe care au pus-o traducătorii și comentatorii străini, încă de pe vremea lui Alecsandri, și de unde au trântit-o în noroi, ai noștri ca brazii.
Ce așteptări am de la MN? Să continue tot așa.
Felicitări și urări de bine, de sănătate și prosperitate, atât întregii redacții, cât și colaboratorilor și cititorilor.
Victor Ravini,
International Certified Coach,
Master of Arts in Religious Studies,
Master of Arts in Philology.
La Grande-Motte, Franța, februarie, 2021.
Maestre drag, ne-ați acordat Doctoratul!!! 🙂
Admirabilă analiză, splendidă ”așezare în pagină” a gândurilor unui fin observator, devoalare a tuturor ”sinapselor” necesare unui portal online de calitate, care poate fi atât de efemer…, el nefiind cioplit în piatră… Dar, așa cum Miorița noastră a fost transmisă prin viu grai, vom reuși și noi, împreună cu Dumneavoastră, urmându-vă exemplul, să transmitem în continuare, ceea ce încercăm să punem în valoare: Frumosul artistic, Adevărul, Cultura și Arta românească autentică. Vom continua cu mare drag, publicarea materialelor pe care ni le încredințați cu generozitate.
Calde mulțumiri și urări sincere de sănătate, mult noroc și nenumărate bucurii!
Traian Lupu,
Senior Editor,
Coordonator programe Mangalia News.


Victor Ravini, Cercetător din Grădina Maicii Domnului”. A absolvit: Universitatea din Timișoara, facultatea de Filologie, secția de Română, principal și Germană, secundar. Universitatea din Göteborg, facultatea de Știința Religiilor. Universitatea Scandinavă de Management (Skandinaviska Ledarhögskolan). Activitatea profesională: Profesor de română într-un sat maghiar din raionul Sf. Gheorghe, regiunea Brașov, apoi la o școală profesională din Brașov. Traducător poliglot la Autotractor-Dacia Brașov. Traducător la Universaltractor București. Traducător pe șantierele românești din străinătate, trimis de către Vulcan București. Profesor de germană la Școala germană din Göteborg, de franceză și engleză la alte școli. Profesor de literatură suedeză și istorie la liceul din Alingsås, la secția umanistă. A predat despre valorile etice și morale din sistemul suedez de învățământ, la facultatea de pedagogie de la Universitatea din Borås. A scris articole de pedagogie în publicații universitare și de specialitate din Suedia. A lucrat în redacția revistei de literatură și filozofie Ord&Bild. A scris în suedeză cărți și articole în cotidiene. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia. Viața personală: La pensie, s-a stabilit în Franța. Continuie să dețină o funcție remunerată la Centrul Scriitorilor din Vestul Suediei (Författarcentrum Väst). Are o fiică pe care a crescut-o singur. Este Maître de conférence la Sorbonne în Paris și redactor șef, cu salariu, la revista tipărită Paletten din Göteborg, critic literar, critic de artă, autoare de cărți și comisar de expoziții de artă”.


Mangalia News, Marți, 23 februarie 2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply