ȘCOLILE din LIMANU și 2 MAI, DOTATE la STANDARDE EUROPENE, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei

0
2025

Noul an școlar va începe în data de 14 septembrie, însă autoritățile centrale încă bâjbâie în a pune la punct detaliile. Cert este că este necesară conexiunea la internet, dar și un spațiu generos pentru elevi, în vederea păstrării unei distanțe regulamentare, dată fiind situația de față, și anume pandemia de Coronavirus. Însă, o școală din județ a dovedit că se poate. Cu fonduri de la Consiliul Local, unitatea de învățământ a fost dotată la standarde europene, fiind gata să-și deschidă porțile pe data de 14 septembrie.

Este vorba de Școala nr. 1 Limanu, acolo unde au fost făcute investiții serioase. Elevii vor putea reveni într-un mediu sigur. O parte dintre ei, bineînțeles, urmând ca, săptămânal, să se facă schimbul. Sălile de clasă au fost modernizate, cu tot mobilierul aferent, la fel și curtea din spate, adică terenul de sport. Mai mult decât atât, fiecare sală de clasă va fi dotată cu camere video, care vor transmite online, iar cadrul didactic va avea și microfon, pentru ca elevul de acasă să poată participa la cursuri, atât audio cât și video.

Ce spune directorul unității de învățământ

”Săptămâna următoare se va face rodajul. Unii copii vor veni în clase, ceilalți vor asista de acasă. Așadar, toată lumea va fi prezentă, și online, și fizic. Sistemul video va costa cam 23.000 de euro pentru cele două școli, Școala Limanu și Școala 2 Mai. Banii sunt de la Consiliul Local și Primărie, este un proiect nou, care a fost luat în calcul având în vedere noua situație în care ne aflăm.

Astfel, cum în fiecare clasă avem tablă inteligentă, internet, a fost mult mai ușor și cu camerele video. În alte condiții, ne costa mult mai mult. Prin urmare, am apelat la această metodă hybrid – cum i se spune, jumătate din elevi în clasă, jumătate acasă. Este vorba de 1.000 de euro pe clasă, doar pentru acel sistem audio – video. Plus dezinfectanți. Totodată, am achiziționat și lămpi cu utraviolete, iar în fiecare pauză clasele vor fi dezinfectate cu acele lămpi. Clar ne-am fi dorit să ne întoarcem cu toții la școală, dar consider că am ales varianta cea mai bună pentru școala noastră”, a declarat prof. Marinela Gela Ivaşcu, directorul Școlii nr. 1 Limanu.

Vă invităm să citiți continuarea în replicaonline.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply