Vladimir Putin a anunțat că Rusia a înregistrat primul vaccin anti-coronavirus din lume. Se va numi “Sputnik V”, amintind de cursa către spaţiul cosmic din perioada Războiului Rece [VIDEO]

0
850

Rusia a înregistrat oficial primul vaccin din lume împotriva noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de președintele Vladimir Putin, la o ședință cu responsabilii din domeniul educației și sănătății.

Pentru a fi mai credibil, liderul de la Kremlin a mărturisit că una din fiicele sale a încercat pe propriul organism prototipul de vaccin. Autoritățile medicale ruse intenționează ca, într-o primă fază, să vaccineze personalul sanitar, medicii și cadrele didactice.

Primul vaccin anti-coronavirus aprobat din lume va fi livrat pe pieţele străine sub denumirea de Sputnik V, informează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres. Numele preluat de la primul satelit trimis pe orbita Pământului aminteşte de cursa către spaţiul cosmic, în care s-au angajat Rusia şi Statele Unite, în perioada Războiului Rece.

“În această dimineaţă, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat pentru prima oară în lume”, a declarat Putin, în cadrul reuniunii a guvernului său.

El a dat asigurări că vaccinul rusesc este eficient, că a trecut toate testele necesare şi permite obţinerea unei “imunităţi durabile” la COVID-19.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mai mult, inclusiv VIDEO, pe stiri.tvr.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply