Jandarmii şi poliţiştii constănţeni au donat sânge pentru semenii lor

0
780

În această săptămână, jandarmi şi poliţişti constănţeni au fost prezenţi la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, pentru a dona sânge, în scopul completării rezervelor sau pentru ajutorarea victimelor unor accidente, fiind a doua acţiune organizată în acest an.

Acest demers este prilejuit de Ziua Internaţională a Donatorilor de Sânge, ce se aniversează în fiecare an, în data de 14 iunie.

Poliţiştii şi jandarmii constănţeni în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează periodic acţiuni al căror obiectiv îl constituie refacerea rezervelor sanguine atât de necesare salvării de vieţi omeneşti. 

Şi în anii precedenţi, oamenii legii s-au implicat în activităţi de donare de sânge, astfel încât la nivelul instituţiei acest gest a devenit o tradiţie, numai în ultimul an fiind donată o cantitate de peste 60 litri de sânge.

Prin aceste iniţiative, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile constănţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.


Mangalia News, 14.06.2020.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply