”Dimineţile sunt altfel, pentru luptători!”, afirmă Lucian Ciuchiță.
Un OM, un scriitor supus al Adevărului şi al Conştiinţei Cosmice, liber cugetător, căutător de sens şi speranţă; uneori, par un om trist din cauza răutăţii incomensurabile care acaparează Lumea. Totuşi, în pofida vicisitudinilor, găsesc resursele necesare ca să lupt împotriva nedreptăţii.
Dimineţile sunt altfel, pentru luptători!
Singurătatea creativă te izolează pe o Insulă a Speranţei, ori a Deznădejdii. Fiecare scriitor are o insulă numai a lui, aşa cum toţi oamenii, mai devreme sau mai târziu vor avea câte o planetă, unde vor medita o veşnicie la ce au făcut pe Pământ.
Anii trec pătimaş, dar par lipsiţi de amprenta dorinţelor noastre; alţii vin trufaşi şi ne acoperă zenitul speranţei cu plăsmuiri bine ticluite. Rămânem, noi, cei care muşcăm din fructele pierzaniei, cu aceeaşi amărăciune că ziua de ieri a fost doar greşeala noastră.
Mâine, oare ce ne mai aşteaptă?
Dumnezeu a creat lumea în câteva zile (6 plus una de odihnă şi contemplare!) şi este greu să percepem măreţia informaţiei primordiale dacă nu înţelegem o lucrare de transformare interioară, ori necesitatea unui viitor mai sigur pentru generaţia următoare!
Răspunsul imediat este rece, fals şi are o tentă de terapie emoţionala, numai acceptarea interioara a realităţii are o doză de puritate-adevăr şi poate genera ecoul sinelui, să ofere o cale de mijloc în propria viziune de ocolire a răului care se extinde şi acaparează lumea!
Este înşelătoarea linişte a tăcerii care se abate meschin asupra noastră, acea pasivitate colectivă care domneşte peste oamenii înfricoşaţi de neputinţă şi laşitate, de mediocritate şi false speranţe că va fi – că LE va fi – mai bine.
Ce se întâmplă în momentul de faţă în această ţară este ca o tragedie din Grecia antică, doar că, deşi actorii suntem noi, nu mai putem să facem distincţie între scenă şi realitate!
Este o dramă-terapie privită ca o soluţie pentru cei care au avut experienţe traumatizante în viaţă şi nu mai pot comunica prin cuvinte. Sunt cei care îşi aleg limbajul non-verbal şi dau din mâini într-o disperare mută că nu-şi mai găsesc cuvintele potrivite, aşa cum comunicau oamenii primitivi după descoperirea focului!
Alţii îşi interpretează rolul într-un teatru al absurdului, ca nişte actori amatori, cabotini, ori ca un mim într-o comedie a momentului, în care autoironia este de succes!
După capacitatea de decelare a fiecăruia se aleg modalităţi diferite de exprimare, poate mai facile, dar, cu siguranţă, ancorate în contextul dramei pe care o trăieşte din plin. Este o falsă impresie de siguranţă interioară, doar o supapă de refulare a exprimării emoţionale şi o cale sigură spre dezastru!
De ce nu se întâmplă şi ceva bun şi corect în lumea asta?
Doar răul se perpetuează sub diverse forme pe care nu le mai distingem şi le confundăm cu ceva bun şi normal.
Suntem chiar atât de incorecţi cu noi înşine?
„Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla!”
Cui, ce şi de ce, pentru cine, de cine, cu ce…?
Lucian Ciuchiţă, martie 2020.
MN: Poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News.
Mangalia News, 26.03.2020.
