Cornel Udrea – Jurnal de front. Mi-am pus două măști: Una de ieșire, alta de oprire a virușilor…

0
961

Cornel Udrea – Jurnal de front.

Mi-am pus două măști: Una de ieșire, alta de oprire a virușilor. Suflu greu, dar nu-mi pasă. Îmi trebe să mă piș, tocmai acum cînd ies din casă. Mi-am pus mînușile cu un singur deget, pe celelalte nu le-am găsit. Nasol, că trebuie să îmi schimb pantalonii: pînă am găsit-o, pînă m-am convins că e aia și nu hernia, pînă… la urmă a ieșit un mare kkt, fiindcă m-am stropit tot. Cu o mînușă șterg pe jos în baie, cu cealaltă mă șterg la nas. Cred că a doua oară am folosit cealaltă mînușă, pentru nas…

Mi-am pus o altă pereche de pantaloni, pot să plec, dar trebuie să schimb măștile: au făcut condens. Mă șterg cu un șervețel parfumat, lavandă, în lift. Cobor cu vecinul căruia i se spune ”Bășinosu”. Nu se dezminte: cînd izbucnește în rîs, fără motiv, constat că nu am mască și pentru nas. Cobor, ușor sedat, cuprins și eu de aceeași veselie nemotivată.

În stația de autobuz, mai multe cunoștințe: mugim discret saluturile de rigoare, de sub măști. Urcăm pe rînd, nimeni nu pune mîna pe bare. Șoferul nu știe: din frînă suntem vreo zece cu cracii în sus. Mi s-a desfăcut masca.

Cînd vreau să mă ridic, îl calc pe 1 pe mînă. Tipul are un reflex tînăr: își ridică creștetul, cu putere, între picioarele mele. Simt o dorință nestăvilită de a fi în brațele bunicii care m-a crescut, minus alăptatul, dar a avut vacă activă, prea bună, prea ca la țară.

Am apucat și eu rezerve de apocalipsă: 2 kilo tuburi pastă de dinți, apă plată la bidon, 5 kilo, biscuiți dietetici, 3 kilo, 1oo de șnururi de mărțișoare, 3 conserve “Ham-ham”, cu mîncare pentru pisici perverse.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Nu mai am portofelul. Am în schimb, bucuria de a găsi, în drum spre casă, la cofetăria “Albinuța”, trei cutii cu rahat turcesc din Beijing! Sunt felicitat pentru curajul de a duce rahat acasă, în aceste zile de foc.

O cutie o voi trimite, ca ajutoare, la A3. Mă culc. Mi-am scos mînușile. Mi-am pus masca de noapte, o chestie rămasă de la un nepot, cînd cu Haluinul. Vom vedea dacă nevastă-mea suferă cu nervii, sau cu cardiacu’…

Cornel Udrea, februarie 2020.

MN: Scrierile caricatural-acide ale umoristului clujean Cornel Udrea, publicate de Mangalia News,  pot fi re/văzute AICI.


Mangalia News, 27.02.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply